Local

LOCAL | Consilierii PD-L ies la atac cu DOCUMENTE! Pagube de peste 4 miliarde dupa SUMMER FEST 2012 pe Pietonalul Unirii – VEZI DOVADA

După ce primarul Ovidiu Portariuc a negat că în urma Summer Fest organizat anul trecut pe Pietonalul Unirii şi Bulevardul Mihai Eminescu, stricăciunile au fost de 400.000 de lei, consilierii locali ai PDL au prezentat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, un document cu valoarea pagubelor, suma fiind de 410.799 de lei.

Foştii viceprimari Cătălin Alexa şi Florin Ghiorghiţă susţin că aceste documente sunt înregistrate şi la Primăria municipiului Botoşani şi că primarul Ovidiu Portariuc a minţit spunând că nu s-au înregistrat pagube notabile.

“Există adrese la sediul Primăriei, însuşite şi asumate de către Primărie, în care sunt făcute calcule pentru paguba din cadrul Summer Fest 2012. Există deviz, există enumerarea a ceea ce s-a distrus. Procesul-verbal este semnat şi ştampilat de către dirigintele de şantier şi de către funcţionarii din cadrul Primăriei. Toate aceste documente sunt înregistrate la Primăria Botoşani. Rămânem ferm pe aceeaşi idee, festivalul trebuia organizat în Centrul Istoric şi nu pe Pietonalul Unirii. Centrul Istoric are nevoie de promovare şi nu pietonalul”, a declarat Cătălin Alexa.

“Conform devizului de lucrări, cheltuielile sunt de 410.799 lei. Este o sumă fantastic de mare. Comisia din cadrul Primăriei a luat aminte de aceste distrugeri şi a acceptat aceste distrugeri. Au fost arbuşti lipsă 133 de bucăţi, 25 distruşi, 2.620 metri pătraţi de spaţiu verde deteriorat, 648 metri pătraţi de pavaj de tip SYM tasat, pătat şi crăpat şi 249 metri pătraţi de pavaj tip englez galben-bej pătat, crăpat şi tasat, cinci stâlpi de iluminat public deterioraţi, un capac gură vizitare furat şi un capac gură vizitare vandalizat. Am venit cu acest document pentru ca oamenii să vadă şi să nu mai ia de bune minciunile pe care unii le spun”, a spus şi Florin Ghiorghiţă.

DOCUMENTE:

IMG-20130715-00266 IMG-20130715-00267 IMG-20130715-00268 IMG-20130715-00269

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page