Local

LOCAL | „ Cere ajutor, nu cerşi!” – Campanie împotriva traficului de persoane

Astăzi, 29 septembrie a.c., s-a desfăşurat la Botoşani, o întâlnire a reprezentanţilor Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi respectiv Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii – I.G.P.R., cu autorităţi locale şi membri ai comunităţii, în cadrul Campaniei  „ Cere ajutor, nu cerşi!”.

Campania este o componentă a Proiectului „Modele de bune practici privind asistenţa acordată victimelor traficului de persoane”, finanţat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014 prin programul RO 20 „Violenţă domestică şi violenţă bazată pe deosebirea de sex”.

Proiectul se adresează grupurilor vulnerabile – victimelor traficului de fiinţe umane, inclusiv persoanelor de etnie romă, şi vizează derularea unor activităţi menite să asigure dezvoltarea tuturor componentelor luptei antitrafic din România.

Partenerii din cadrul proiectului sunt Consiliul Europei, Poliţia Oslo, ONG-uri norvegiene implicate în lupta anti-trafic,Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti.

 

Campania de prevenire desăşurată sub sloganul Cere ajutor, nu cerşi! reprezintă un element de noutate pentru A.N.I.T.P., care şi-a propus să deruleze, pentru prima dată la nivel naţional, o acţiune preventivă focusată pe comunităţile vulnerabile, mai ales cele de romi.

Scopul campaniei este reducerea vulnerabilităţii la trafic în rândul persoanelor din comunităţile cu potenţial victimologic ridicat.

Grupul ţintă este reprezentat de minori cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, aflaţi în situaţie de risc; reprezentanţi adulţi ai comunităţilor vulnerabile (părinţi, lideri informali, etc.);reprezentanţii instituţiilor implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane (autorităţi locale, poliţie, inspectorate şcolare DGASPC etc);publicul larg.

Mesajul campaniei este „Mâna întinsă nu primeşte ajutor, primeşte bani pentru traficanţi !

La Botoşani, în prima parte a zilei de astăzi, 29 septembrie, rezentanţi ai A.N.I.T.P şi Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii – I.G.P.R.,  precum şi doi reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale, s-au întâlnit cu  cadrele didactice şi elevii Şcolii Gimnaziale nr.2 Botosani.

Au fost purtate discuţii pe marginea implicaţiilor fenomenului traficului de persoane, fiind difuzata si proiecţia fimului documentar din cadrul campaniei CERE AJUTOR, NU CERŞI!. Elevilor le-au fost oferite materiale de campanie, respectiv 100 de ghiozdane, complet utilate cu rechizite scolare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page