Important

LOCAL | ,,Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”! Eveniment emoționant la o școală din Botoșanii – FOTO&VIDEO

O clasă de copii sclipitori de la Școala 7 din municipiul Botoșani a reușit să surprindă prin spontaneitate și creativitate, dând viață unui proiect abordat pe tot parcursul ultimei luni, ,,Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”. Dacă îi întrebi ce obiect le place mai mult răspund la unison: ,,Matematica!”. Și totuși, micuții au dovedit că pot oricând să scrie o poezie, o nuvelă sau o ghicitoare…Săptămâna aceasta, a fost sărbătoare în clasa lor. Împreună cu învățătoarea lor, Mihaela Horodincu, au scos o carte. ,,Luminiţe vesele” nu este numai  o carte de poezii haioase, pe care copiii le-au scris cu plăcere. Este o fereastră către viitor,o dovadă că limba maternă este pe mâini bune și, în degringolada acestor vremuri, copiii aceștia talentați rămân adevărați piloni, formați de mici să țină vie limba poporului român.

Lansarea cărții a fost gândită ca un adevărat spectacol. Copiii au venit îmbrăcați în costume tradiționale româneștiși au pregătit și un colaj de cântece care să întregească tabloul.

Bucuria cea mai mare a micuților a fost, însă, prezența în mijlocul lor a doi scriitori adevărați, îndrăgiți de toată lumea, Gellu Dorian și Nicolae Corlat, care au asistat fascinați la demonstrația de virtuozitate a condeiului micuților din clasa a IV-a.

,,Ţin să precizez că trăim cu toţii mari emoţii alături de distinşii noştri invitaţi, scriitorii de seamă, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, domnii Gellu Dorian şi Nicolae Corlat, cărora le mulţumim din suflet pentru că ne-au onorat cu prezenţa şi pentru că ne-au împărtăşit secretele reuşitei în ale scrisului.

Cu această ocazie, elevii si-au dorit să lanseze cartea ,,Luminiţe vesele”, o carte de poezii, poezii haioase, pe care copiii le-au scris cu plăcere.

Pe lângă activităţile desfăşurate, elevii au avut de conceput o carte. Formatul acesteia şi l-au ales singuri; tot ei au decis şi conţinutul cărţii respective. Având în vedere faptul că subiectele care solicită creativitatea au un grad de dificultate mai mare pentru majoritatea elevilor, am insistat ca toate cărţile să fie scrise de către ei, dar nu cred că părinţii nu i-au îndrumat. Este şi firesc, iar astăzi nu-mi doresc decât ca elevii să trăiască bucuria reuşitei.

De asemenea, vreau să mai spun că o parte dintre copii au făcut şi au scris în cele mai mici cărţi. Am învăţat să facem şi cărţi liliput.

Cred că la finalul acestui proiect fiecare elev este mai bogat conştientizând importanţa şi valoarea cărţilor”, a detaliat proiectul bucuriei cea care le-a purtat pașii micuților, profesoara Mihaela Horodincu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page