ImportantLocal

LOCAL | Braconajul piscicol i-a adus dosar penal unui botoșănean – FOTO

În continuarea activităţilor executate în cooperare cu A.J.V.P.S.Botoşani, jandarmii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol pe acumularea Bucecea, unde i-au întocmit unui bărbat actele procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de furt, deţinere şi folosire de plase monofilament şi pescuit în perioada de prohibiţie, după ce acesta a fost depistat în timp ce scotea din apă nouăsprezece peşti, majoritatea din specia ştiucă.

Pescuitul comercial, recreativ şi familial al ştiucii este interzis până la data de 15 martie inclusiv, în conformitate cu ,,Ordinul privind stabilirea perioadelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2018”.

Conform prevederilor aceluiaşi ordin, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul comercial, recreativ şi familial al oricăror speciilor de peşti şi a altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 07 aprilie – 05 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat pe o durată de 45 de zile, în perioada 07 aprilie – 22 mai inclusiv, cu anumite excepţii prevăzute în respectivul ordin, emis de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page