Local

LOCAL | Botoșănenii aflați sub control judiciar, verificați de polițiști

Periodic, poliţiştii botoşăneni verifică modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

Astfel, în perioada 07 – 10.11.2016, poliţiştii cu astfel de competenţe, din cadrul I.P.J. Botoşani, au organizat şi executat o acţiune de verificare a persoanelor faţă de care au fost stabilite măsuri preventive (control judiciar, control judiciar pe cauţiune şi arest la domiciliu), de pe raza judeţului Botoşani.

La acţiune au participat 23 de  polițiști.

Aceştia au desfăşurat activităţi specifice, faţă de 70 de persoane, între care 9  arestați la domiciliu, 59 – control judiciar şi două persoane aflate sub control judiciar pe cauţiune.

Într-un caz, cu privire la persoane aflate sub control judiciar, a fost sesizată instanţa de judecată, cu privire la încălcarea obligaţiilor impuse prin instituirea măsurii preventive.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page