ImportantInfractional

LOCAL | Botoșăneni fără permis de conducere, prinși în plasa polițiștilor rutieri

Pentru reducerea numărului de accidente rutiere și pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră pe drumurile publice, în cursul zilei de ieri, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 10 Ştefăneşti, au organizat o acţiune pe raza de competenţă.

Activităţile din trafic au vizat prevenirea și combaterea accidentelor rutiere provocate de indisciplina bicicliştilor şi a conducătorilor auto care nu respectă obligativitatea portului centurii de siguranţă.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au controlat 17 autoturisme, au legitimat 38 de persoane şi au constatat o infracţiune.

Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, în valoare de peste 1.400 de lei.

 

Exemplu:

La data de 04.03.a.c, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 10 Ştefăneşti, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul comunal DC 26 din localitatea Durneşti, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani din aceeaşi localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să se propună soluţie procedurală.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page