Important

LOCAL | Bacalaureatul începe astăzi cu proba orală de evaluare a competențelor la limba și literatura română

Bacalaureatul 2019 începe luni, 3 iunie, cu proba orală de evaluare a competențelor la limba română. Celelalte competențe verificate sunt la limba maternă, dacă este cazul, competențele digitale și competențele la o limbă străină modernă.

Spre deosebire de examenul de Bacalaureat 2018, probele de competențe de la Bac 2019 nu s-au mai dat în iarnă, în timpul anului școlar, ci s-a revenit la sistemul vechi – vor fi primele examinări în cadrul sesiunii din vară.

Potrivit calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba orală de competențe lingvistice de la BAC 2019 la limba română va continua marţi, 4 iunie, şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, miercuri şi joi (5-6 iunie).

În zilele de 7, 10 şi 11 iunie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în 12 – 13 iunie se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).

Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.

135.655 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, anunță Ministerul Educației Naționale. Dintre aceștia, 116.037 sunt absolvenţi din promoţia curentă şi 19.618 din sunt seriile anterioare. Ei s-au înscris pentru a susţine Bacalaureatul 2019 în prima sesiune, care începe, luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).

Subiecte la proba orală pentru limba și literatura română

Subiectele pentru probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care permite tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.

De obicei, cerința de la primul subiect este citirea textului și rezolvarea unor cerințe legate de conținutul lui, inclusiv stil, idei, mijloace artistice. La punctul al doilea, elevului i se cere să-și construiască o opinie argumentată în legătură cu o  anumită temă.

Modele de subiecte pentru evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba română, la limba maternă, dar și la limbile străine pot fi consultate aici, în secțiunea dedicată BAC 2019 pe site-ul Edu.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page