LOCAL | Angajaţii de la Finanțe întrerup joi lucrul şi cer demisia preşedintelui ANAF

Angajaţii din direcţiile de Finanţe şi finanţiştii din primării întrerup, joi, lucrul între orele 11.00 şi 14.00, acuzând un comportament abuziv al preşedintelui ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, şi cerând demisia acestuia, anunţă Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex.

Alianţa sindicală anunţă o acţiune de protest în faţa Ministerului Finanţelor şi ANAF, ce va avea loc joi, între orele 11.00 – 14.00.

Pe perioada acţiunii desfăşurate în Bucureşti, finanţiştii din toată ţara vor întrerupe lucrul cu publicul şi vor protesta în faţa administraţiilor judeţene ale finanţelor publice.

Acţiunea, denumită “Marşul Demnităţii”, este menită “să atragă atenţia asupra consecinţelor grave ale comportamentului abuziv al preşedintelui ANAF, având ca solicitare demiterea domnului Gelu Ştefan Diaconu”, se arată în comunicatul Sed Lex.

Reprezentanţii alianţei susţin că preşedintele ANAF se răzbună pe angajaţii care, în 3 noiembrie, au oprit lucrul, cerând majorarea salariilor şi reclamând că salariile celor din Ministerul de Finanţe şi ANAF au crescut printr-o Ordonanţă a Guvernului adoptată ”pe ascuns”.

“Chiar în acest moment, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, condusă de domnul Gelu Ştefan Diaconu, ne aflăm în faţa unui abuz fără precedent, prin care legea bunului plac înlocuieşte legea în vigoare. Dacă acţiunea de pedepsire şi răzbunare îndreptată împotriva celor care au avut curajul să protesteze în data de 3 noiembrie 2015 nu va fi exemplar pedepsită de instituţiile statului, toţi salariaţii ANAF vor înţelege că bunul plac al celor care ne conduc este mai presus de lege”, spun reprezentanţii Sed Lex.

Aceştia au mai arătat, într-un comunicat de marţi, că preşedintele ANAF a dispus, chiar în timpul organizării examenelor de promovare a funcţionarilor publici din cadrul direcţiilor regionale ale finanţelor publice, schimbarea locurilor de desfăşurare şi a membrilor comisiei constituite cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi crearea unei comisii centralizate la nivel regional, încălcând flagrant prevederile HG nr. 611/2008 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close