ImportantLocal

LOCAL | A fost semnat un nou contract pentru parcul Cornişa

Ovidiu Portariuc, primarul municipiului a semnat un nou contract pentru Parcul Cornişa, cu firma Real Design Trust Bucureşti , pentru o perioada de 4 luni. Contractul are o valoare de 11,858 milioane de lei şi are ca obiect execuţia lucrărilor la patinoarul acoperit, achiziţie de utilaje şi montarea acestora.

“Lucrarea principală este la patinoar, arhitectură patinoar, structură de rezistenţă din lemn, instalaţii electrice, sanitare, pistă beton, instalaţii gheaţă, instalaţii climatizare, ventilaţie şi platformă utilaje. De asemenea, asigură echipament tehnologic şi dotări patinoar. Tot în acest contract sunt prinse şi o parte din utilajele necesare şi alte anexe în scopul funcţionării bazinelor din cadrul complexului piscină acoperită. Vorbim de bazinul aterizare tobogane, piscina interioară pentru copii, piscina contra curent şi jakuzi. Aici toate lucrările de construcţie au fost finalizate, urmează achiziţia de pompe, utilaje necesare funcţionării acestor obiective”, a precizat edilul.

Primarul a anunţat că lucrările vor începe săptămâna viitoare şi vor fi cât mai devreme posibil.

 

Related Articles

One Comment

  1. Cititul, iti aduce succesul, incearca si nu vei regreta!!!
    Dezvoltarea personala – arta de a depasii orice fel de obstacol.
    Citind inveti ce inseamna «Arta de a fi invingator, arta nebuniei frumoase».
    Vrei sa castigi bani nimic mai simplu : vino in echipa noastra, studiaza cele 12 lectii pe care ti le oferim gratis si …..SPOR LA TREABA SI LA BANI!!!!
    Căutăm urgent colaboratori part-time pentru publicare anunturi. Vor câștiga bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision.
    Cerinte: – necesar calculator ;conexiune internet ;rabdare ;cunostinte minime PC ;seriozitate ; perseverenta
    Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice.
    Nu este necesara experienta. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul INFO PROIECT la adresa de email :[email protected]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page