AdministratieMunicipiu

Licitația pentru reabilitarea Teatrului „Eminescu” se reia cu buget mai mare

Consiliul Local (CL) a aprobat, în ședința extraordinară de miercuri, actualizarea indicatorilor tehnico-economici vizând lucrările de reabilitare a Teatrului „Mihai Eminescu”, pentru care se organizează o nouă licitație.

„Contestația depusă de către asocierea de firme la CNSC a fost respinsă, astfel încât suntem nevoiți să reluăm licitația. Ne dorim ca această licitație să aibă un termen de finalizare mult mai scurt decât cele precedente, motivat de faptul că, atât operatorii care au mai participat la această de licitații sunt familiarizați cu ofertele care trebuie depuse, cât și motivat de faptul că avem toate documentele pregătite la departamentul achiziții și acestea trebuie doar actualizate și încărcate în platforma electronică de achiziții publice”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

„Puteam face achiziția și fără actualizarea indicatorilor pe care îi aveam în precedentul deviz, dar cu riscul de a nu avea niciun participant la licitație și lucrările să nu fie atribuite. Aceste valori s-au indexat motivat de faptul că au crescut prețurile la materialele de construcție și pentru a avea certitudinea faptului că licitația este atractivă și în acord cu valorile de pe piață”, a precizat edilul.

El a dat asigurări că fondurile europene nu vor fi pierdute și de această dată, suma putând fi cheltuită până la termenul prevăzut în contractul de finanțare.

„În urma licitației, unde doresc să fie un număr mare de ofertanți, valoarea aceasta poate scădea la cât consideră firmele care vor executa lucrările că poate fi făcută lucrarea. Deci este o competiție în urma căreia această valoare poate scădea. Țin să precizez că avem o cofinanțare mică din partea celor care acordă finanțări europene pentru acest obiectiv al nostru, iar această valoare va fi decontată la începutul lucrărilor, care au ca termen de finalizare luna decembrie 2023, și nu văd un risc să pierdem finanțarea europeană, pentru că s-a discutat în ultimul timp acest aspect în spațiul public. Motivat de faptul că este mică în raport cu suma totală, vom deconta la început și nu pierdem finanțarea europeană”, a mai spus Cosmin Andrei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page