EducatieLocal

Jurnalul de lectură – un exemplu de „școală altfel” oferit de laurieni – FOTO

Fiind în ”școala altfel”, elevii clasei a IX a E ai Colegiului Național ”A.T. Laurian” și-au petrecut prima zi a acestei săptămâni la Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu Botoșani, în compania cărților și a managerului Ersilia Iacob, care a prezentat istoricul instituției, facilitățile oferite de filialele acesteia, noutățile editoriale și îndemnul de a citi și de a profita de toate oportunitățile specifice vârstei.

Derularea proiectului ”Form Acces ”, adresat elevilor care au părinți plecați la muncă în străinătate, a înlesnit parteneriatul dintre cele două instituții. Coordonați de profesorul Cristina Rîznic, elevii au  învățat cum se realizează un jurnal de lectură, au redescoperit plăcerea cititului și a valorilor autentice, au reflectat asupra impactului pe care îl are familia asupra împlinirii ființei umane. Cartea propusă spre analiză a fost ”Hronicul și cântecul vârstelor ”, de Lucian Blaga, lucrare memorialistică ce ilustrează tema familiei, a copilăriei, iubirii și devenirii.

Jurnalul de lectură a pus accentul  pe înțelegerea textului, cultivarea gustului pentru lectură, exprimarea opiniei despre așteptările pe care elevii le au de la această carte, interpretarea unor imagini, extragerea cuvintelor necunoscute și însușirea semnificațiilor acestora, identificarea valorilor transmise (culturale, sociale, juridice, morale, economice, estetice, religioase), transpunerea unui personaj sau a unei secvențe în desen, colaj, realizarea unor creații proprii despre chipul mamei sau al tatălui, motive recurente în literatură, stabilirea unor conexiuni interdisciplinare.

Produsele realizate au fost variate și creative, acestea incluzând idei inedite precum prezentarea cărții sub formă de pizza, pentru a stârni apetitul pentru lectură,  fiecare strat semnificând un anumit nivel de lectură, confecționarea unor machete ale liceului ”Andrei Șaguna”, la care a studiat Lucian Blaga, ceasuri care surprind etapele vieții autorului sau hronicul vârstelor, poezii proprii despre mama sau tatăl autorului etc.

În prag de sărbători, gândul nostru se îndreaptă, poate, mai mult spre familie, în jurul căreia iau înfățișare palpabilă toate rânduielile vieții noastre, spre cei dragi, aflați departe de noi. Lectura acestei cărți permite conștientizarea impactului familiei asupra adolescentului, rolul relațiilor interfamiliale, identificarea unor soluții pentru problemele familiale apărute pe parcurs, surprinderea unor valori, stări, sentimente, atitudini, emoții. Figurile materne sau paterne rămân, deseori, modele pentru adolescenți, de aceea ne-am îndreptat atenția asupra acestora și a valorilor transmise. Stăpâniți de sacrul egoism al familiei, asemenea mamei lui Lucian Blaga, putem învinge împreună toate încercările vieții”, a declarat profesorul Cristina Rîznic .

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page