IncendiuLocal

Incendiu violent într-o gospodărie din județul Botoșani. Un tânăr a rămas fără acoperiș deasupra capului

Un incendiu violent a izbucnit, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Corni. O magazie de lemne lipită de casă a luat foc și exista pericolul ca flăcările să se extindă.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Corni. Aceștia au constatat faptul că ardeau anexa pe o suprafață de aproximativ 20 mp, bunurile din interiorul acesteia și o parte din acoperișul casei. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

✔nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
✔nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;

✔nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
✔verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page