International

INTERNATIONAL | Scandalul Volkswagen: Elveţia A INTERZIS vânzarea modelelor diesel implicate în scandalul emisiilor. Măsura afectează şi mărcile Seat şi Skoda

Elveţia a interzis vânzarea modelelor Volkswagen implicate în scandalul emisiilor poluante, măsură care afectează şi alte mărci ale grupului, precum Seat şi Skoda, relatează Reuters.

Decizia guvernului elveţian se referă la automobilele diesel care conţin softul capabil să reducă nivelul noxelor în timpul testărilor oficiale ale vehiculelor. Pe lângă automobilele VW din categoria ”euro 5”, măsura afectează şi alte mărci ale grupului, precum Seat şi Skoda.

Totuşi, interdicţia este limitată la vehiculele care ar urma să fie vândute sau înmatriculate, ceea ce înseamnă că automobiliştii care deţin astfel de maşini pot circula în continuare cu acestea.

Anunţul a venit după ce board-ul Volkswagen l-a numit pe Matthias Mueller, şeful diviziei Porsche, în funcţia de director general al VW.

Între timp au apărut informaţii că autorităţile europene au ştiut de acum cinci ani despre dispozitivele capabile să modifice rezultatul testelor de poluare, iar Comisia Europeană a fost avertizată despre acest lucru acum doi ani.

Aceste sisteme au fost interzise de legislaţia europeană în 2007, iar autorităţile naţionale de reglementare au responsabilităţi legale de a impune interdicţia, ceea ce înseamnă că Germania nu a respectat legislaţia UE.

Un raport realizat în 2013 de Centrul pentru Cercetări Comune al Comisiei Europene a avertizat în legătură cu lacunele legislative şi a cerut noi reglementări privind testarea în circulaţie a vehiculelor, pentru a împiedica producătorii să trişeze.

Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) acuză grupul auto Volkswagen că a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante. “Grupul auto german a instalat un software pentru a induce în eroare autorităţile americane în privinţa emisiilor poluante”, a anunţat Agenţia americană pentru Protecţia Mediului.

Constructorul auto german a instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen şi Audi. Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, adică în situaţiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor, susţine Agenţia americană pentru Protecţia Mediului.

Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle şi Golf, precum şi modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 şi modelul Audi A3. Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor.

Guvernul de la Berlin a cerut luni constructorilor de automobile informaţii tehnice suplimentare pentru a se putea verifica dacă în Germania sau în Europa există probleme privind respectarea normelor de poluare, în contextul scandalului în care este implicat grupul auto Volkswagen în Statele Unite. Oficiali din Germania şi Franţa au cerut marţi ca investigaţiile referitoare la manipularea de către Volkswagen a testelor pentru emisiile poluante ale vehiculelor diesel să fie extinse la nivelul întregii industrii auto.

Volkswagen a anunţat că a alocat 6,5 miliarde de euro în trimestrul trei pentru acoperirea costurilor remedierii neregulilor legate de emisiile poluante ale motoarelor diesel instalate pe 11 milioane de vehicule la nivel mondial, în condiţiile în care scandalul declanşat în SUA se extinde.

Grupul Volkswagen a folosit sisteme pentru manipularea emisiilor şi pentru 2,8 milioane de vehicule diesel vândute în Germania, potrivit Ministerului german al Transporturilor.

În urma scandalului, directorul general al VW, Martin Winterkorn, şi-a dat demisia, iar şeful diviziei Porsche, Matthias Muller, a fost numit vineri CEO al grupului, cu rolul de a de a recâştiga încrederea clienţilor şi autorităţilor de reglementare.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page