International

INTERNAȚIONAL | A fost exmatriculat din școală, iar apoi s-a spânzurat !

Un băiat în vârstă de 12 ani din Marea Britanie s-a spânzurat la câteva ore după ce a fost exmatriculat de la școală.

Jordan Green, în vârstă de 12 ani, a început să aibă probleme după ce a înjurat și amenințat unii profesori. La început a fost exclus de la școală timp de o zi, după care pedeapsa s-a prelungit la cinci zile. Din cauză că băiatul nu și-a schimbat comportamentul, directorul școlii a dispus exmatricularea sa, scrie Daily Mail.

După ce a aflat că fusese exmatriculat, Jordan Green și-a sunat mama pentru a-i da vestea proastă. “Să ai o viață frumoasă, mamă, eu vreau să mă sinucid”, i-a mai spus băiatul, chiar înainte să închidă telefonul.

Disperată, femeia l-a sunat de nenumărate ori pentru a-l liniști, însă Jordan Green n-a mai răspuns la telefon. O zi mai târziu, polițiștii l-au găsit pe băiat spânzurat.

Jordan Green a devenit un copil problemă după moartea bunicilor săi și după ce părinții săi au divorțat.

Sursa: www.realitatea.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page