ImportantInfractional

INFRACȚIONAL | Un botoșănean a făcut două festivaluri cu bani obținuți cu documente false

 Tribunalului Botoșani urmează să se pronunțe într-un dosar trimis spre judecare de către Direcția Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză. Procurorii din cadrul acestei structuri au cercetat și scos la lumină fapte care îl incriminează pe un botoșănean ce a vrut să ia fonduri europene cu a,, documente ori declarații false, inexacte sau incomplete”. Oamenii legii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului MACARIE ADRIAN, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Din rechizitoriul întocmit, rezultă că:
La data de 22 decembrie 2014, între Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de operator de program, și municipiul Botoșani, în calitate de promotor de proiect, a fost încheiat un contract de finanțare din fonduri nerambursabile ce privea implementarea proiectului „Diversitatea multiculturală – pilon de dezvoltare comunitară în județele Botoșani, Bistrița – Năsăud și Iași”.
Pentru realizarea obiectivului, primăria municipiului Botoșani a declanșat procedura de achiziție a unor servicii privind ”cazare, asigurare masă și transport pentru participarea a minimum 50 de persoane (artiști)”, fiind declarată câștigătoare societatea inculpatului Macarie Adrian.
În acest context, cu ocazia organizării a două festivaluri multiculturale în municipiile Bistrița și Botoșani, în perioada mai 2015 – septembrie 2015, omul de afaceri, în calitatea menționată mai sus, cu intenție, a întocmit mai multe înscrisuri false (facturile fiscale, rapoarte de activitate, liste de prezență etc.), prin care a atestat în mod nereal prestarea unora dintre serviciile respective.
Ulterior, aceste documente au fost înaintate de Primăria municipiului Botoșani Ministerului Culturii, în vederea decontării.
Prin aceste demersuri, în conturile societății administrate de inculpatul Macarie Adrian au fost virate sumele de 86.000 lei plus TVA (în total, 106.640 lei), pentru festivalul de la Bistrița și 43.000 lei plus TVA (în total 53.320 lei), pentru festivalul de la Botoșani.

În cauză, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra unui imobil ce aparține inculpatului.

Ministerului Culturii s-a constituit parte civilă în cauză.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page