ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Poliţiştii botoşăneni au desfăşurat percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări

Poliţiştii botoşăneni au desfăşurat în această dimineaţă, cinci percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări.

Astăzi, 17 februarie a.c., pentru probarea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută  şi pedepsită de art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată prin OUG 54/2010, poliţiştii din cadrul I.P.J Botoşani – Secţia Rurală 1 Botoşani şi Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale au pus în executare cinci mandate de percheziţie.

Activităţile s-au defăşurat simultan la imobile din localităţile Răuseni, judeţul Botoşani şi Călugăreni, judeţul Suceava.

Doi bărbaţi (ambii în vârstă de 28 de ani) sunt bănuiţi că, în perioada ianuarie – februarie 2015, au desfăşurat activităţi de procurare, deţinere, depozitare, transport şi comercializare de ţigarete provenite din contrabandă.

În urma activităţilor desfăşurate la locuința unuia dintre suspecţi ( în localitatea Călugăreni, judeţul Suceava), poliţiştii au identificat şi ridicat 11.800 ţigarete (590 pachete) cu timbru de acciză Republica Ucraina.

De asemenea, la un punct de lucru aparținând unei societăţi comerciale din comuna Răuseni, judeţul Botoşani a fost găsită cantitatea de 17 litri băuturi alcoolice pentru care nu existau documente legale de proveniență.

În cauză continuă cercetările, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page