ImportantInfractional

INFRACȚIONAL | BREAKING NEWS Gheorghe Dincă și-a recunoscut AMBELE crime

Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, și-a recunoscut, în urmă cu puțin timp, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât și al Luizei, a declarat avocatul din oficiu al bărbatului, pentru MEDIAFAX.

“Da, este adevărat. A recunoscut că le-a omorât pe amândouă. Sunt două fapte de omor. A oferit niște explicații. Acum sunt din punctul dânsului de vedere, au venit aici pentru a întreținere relații sexuale, au fost discuții mai aprinse și în urma acelor discuții le-a lovit și în urma loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Din declarațiile dânsului au venit de bună voie”, a declarat Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă, pentru MEDIAFAX.

Dincă, în vârstă de 66 de ani și care locuiește în Caracal pe o proprietate de 3.000 de metri pătrați, se afla sub arest preventiv pentru 30 de zile fiind acuzat de trafic de persoane, sechestrare și viol în cazul dispariției Alexandrei Măceșanu în vârstă de 15 ani. Cu toate acestea, până la momentul când și-a recunoscut crimele bărbatul nu era acuzat de omor în acest caz.

Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, 24 iulie, iar joi, fata a sunat în jurul orei 11.00 dimineața de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a reuşit identificarea unei adrese exacte, ci doar o arie de căutare, poliţiştii intrând în imobilul principalului suspect abia după 19 ore de la apelul victimei.

Cu patru luni în urmă, Mihaela Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani a fost dată și ea dispărută de bunicul său, acesta fiind anunţat ulterior prin telefon că nepoata sa va pleca în Elveţia şi că nu vrea să se mai întoarcă. La fel a fost anunțată și mama Alexandrei, a doua zi după dispariţia fetei sale, un bărbat spunându-i că va pleca cu ea în Belgia şi că este iubitul tinerei.

În cursul zilei de duminică, 28 iulie, principalul suspect în acest caz, Gheorghe Dincă, a recunoscut că le-a ucis pe ambele fete dispărute, dar spune că aceste crime au avut loc în urma unor discuții aprinse între el și fete. Totodată, criminalul susține că atât Mihaela, cât și Alexandra, au venit de bunăvoie în locuința sa, în ciuda faptului că Alexandra a sunat la 112 de trei ori și a spus că este sechestrată și a fost violată.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page