NATIONAL

Începe admiterea în școlile de poliție. Vezi condițiile

Şcolile de agenți/subofițeri din MAI scot la concurs, pentru sesiunea de admitere martie-mai 2022, 2.880 de locuri, dintre care: 1.640 la Poliţie; 240 la Poliţie de Frontieră; 700 la Jandarmi; 300 la Pompieri/Protecție civilă.

(1)Probele de concurs pentru admiterea în unitățile de învățământ sunt proba de evaluare a cunoștințelor și proba de evaluare a performanței fizice și sunt evaluate cu note de la 1 la 10, în cazul probei de evaluare a cunoștințelor, și de la 5 la 10, respectiv „Nepromovat”, în cazul probei de evaluare a performanței fizice. Nota de promovare a fiecărei probe este minimum 5.

(2) Proba de evaluare a cunoștințelor, care constă într-un test grilă, pentru 90% din nota maximă prevăzută la alin. (1), cuprinde:

a) subiecte din disciplinele: limba română – 40% şi limbă străină – 15%;

b) subiecte din legislaţia specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a instituţiilor politice ale statului – 20%;

c) subiecte de educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, precum şi exerciţii privind deprinderea raţionamentului logic – 15%.

(3) La punctajul obţinut în condiţiile alin. (2) la proba de evaluare a cunoştinţelor se acordă un punct din oficiu, reprezentând 10% din nota maximă prevăzută la alin. (1).

(4) Nota finală se calculează ca medie aritmetică a notelor obținute la probele prevăzute la alin. (1).

(5) La limba străină, candidatul optează, prin cererea-tip de înscriere la concursul de admitere, pentru una din următoarele discipline: limba engleză sau limba franceză.

(6) Tematica şi bibliografia pentru proba de evaluare a cunoştinţelor se publică pe site-ul unității de învăţământ organizatoare

Cererea-tip de înscriere prevăzută în anexa nr. 1 la Dispoziția-cadru nr. II/17953/2019 privind recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, în perioada 07 – 18 martie 2022, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică

În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații depun documentele solicitate până la data de 27 martie 2022.

Evaluarea psihologică a candidaților se realizează până la data de 22 martie 2022, de specialiști din cadrul MAI, în conformitate cu Dispoziția directorului Centrului de

Psihosociologie al MAI, potrivit planificării întocmite împreună cu structurile cu atribuții de recrutare.

Proba de evaluare a performanței fizice se susține în perioada 31 martie – 06

aprilie 2022, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție, potrivit arondării prevăzute în anexa nr. 5.

Proba de evaluare a cunoștințelor se susține în data de 09 aprilie 2022, la unitățile de selecție de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice.

Examinarea medicală se realizează potrivit prevederilor Ordinului m.a.i. nr. 105/2020 pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale, în perioada 18 aprilie – 20 mai 2022

Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 27 mai 2022.

Fisiere incarcate

Locuri scoli martie mai 2022

 pdf 

Model cerere inscriere

 pdf 

Dispozitie recrutare

 pdf 

Anexa 5 – centre zonale

 pdf 

Anexa 14

 pdf 

Anexa 13

 pdf 

Anexa 12

 pdf 

Anexa 11

 pdf 

Anexa 10

 pdf 

Anexa 9

 pdf 

Anexa 8

 pdf 

Anexa 7

 pdf 

Anexa 6

 pdf 

Anexa 4

 pdf 

Anexa 3

 pdf 

Anexa 2

 pdf 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page