IncendiuLocal

Incendiu violent într-o gospodărie din județul Botoșani – FOTO

Un incendiu violent a avut loc, astăzi, la prânz, într-o gospodărie din localitatea Havârna. Flăcările au cuprins acoperișul unei locuințe noi și toate cele patru camere de la mansardă.

Proprietarul nu era acasă în momentul în care a izbucnit incendiul. Acesta a plecat la un vecin și a uitat pe foc o oală cu mâncare. Mama lui, care locuiește în gospodăria alăturată, a observat flăcările și a sunat la 112.

Două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna, au intervenit pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, mai bine de două ore.

Au ars bunurile din cele patru camere de la mansardă, dar și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 240 de metri pătrați.

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii botoșăneni vă reamintesc câteva reguli simple:

– nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată. Luaţi-o de la încălzit dacă trebuie neapărat să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă îndelungată;

– după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul şi aragazul;

– nu lăsaţi copiii singuri niciodată în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor;

– curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturi de mîncare de pe aragazurile, plitele, prăjitoarele de pâine şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page