IncendiuLocal

Incendiu într-o gospodărie din municipiul Botoșani. Mamă și fiică la un pas de tragedie – FOTO

Pompierii botoșăneni intervin, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuință de pe strada Maramureșului din municipiul Botoșani. Cu toate că în momentul producerii evenimentului, proprietara și fiica ei erau în interior, nu au realizat că ard bunurile dintr-o magazie, o bucătărie și o terasă. Vecinii au fost cei care au observat flăcările și au sunat la 112.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, o ambulanță SAJ și polițiști.
Până la sosirea forțelor de intervenție, cele două femei, de 89 respectiv 52 de ani, au ieșit singure din casă. Femeia de 89 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SJA și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate întrucât s-a intoxicat cu fum.
Incendiul este localizat și se acționează pentru stingerea ultimelor focare și înlaturarea efectelor.

Cauza probabila – lumanare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile.

Informare preventivă

Pentru prevenirea unor astfel de situații ISU Botoșani va recomanda:
– asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
– nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;
– amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
– nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;
– stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
– nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page