IncendiuLocal

Incendiu într-o gospodărie din județul Botoșani. Proprietara a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital

Nu așezați candelele aprinse lângă perdele, haine sau alte obiecte care pot lua foc uşor!

Din această cauză, anexa unde locuia o bătrână, în vârstă de 82 de ani, din localitatea Dumeni, a luat foc. S-a întâmplat în această dimineață. Când s-a produs incendiul, femeia era în interior. A încercat să stingă flăcările, dar nu a reușit. A ieșit din clădire și a cerut ajutor.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat că anexa ardea, aproape, în totalitate. Pompierii au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a se extinde la alte două construcții din gospodărie.
Din interior, au scos trei butelii, eliminând pericolul de explozie.

Proprietara a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page