AgriculturaNATIONAL

Fermierii cer interzicerea tranzitului şi importurilor de produse agricole din Ucraina, timp de un an. În caz contrar, ameninţă cu proteste masive

Fermierii solicită autorităţilor să întreprindă toate demersurile legale şi diplomatice care se impun pentru interzicerea tranzitului şi importurilor de produse agricole din Ucraina în perioada 15 iunie 2023 – 15 martie 2024, în caz contrar urmând să înceapă pe 7 iunie un protest naţional amplu, care se va încheia doar după ce se va implementa solicitarea lor, scrie Agerpres.

Fermierii cer interzicerea tranzitului şi importurilor de produse agricole din Ucraina, timp de un an. În caz contrar, ameninţă cu proteste masive – Agerpres

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) atrage atenţia că piaţa agricolă a fost deja puternic distorsionată în defavoarea fermierilor din România, iar în anul de recoltă 2023 majoritatea producătorilor agricoli vor fi puşi în situaţia de a-şi închide fermele din cauza costurilor mari de înfiinţare a culturilor agricole, iar perspectiva unor preţuri de vânzare mici, sub costuri, chiar în condiţiile unor producţii bune nu vor aduce salvarea acestora.

“Ca măsură de salvgardare a activităţilor fermierilor şi a sectorului agroalimentar solicităm domnului preşedinte Klaus Iohannis, domnului premier şi preşedinte PNL Nicolae Ciucă, domnului preşedinte PSD Marcel Ciolacu şi domnului ministru Petre Daea să reprezinte interesele României cu mai mare fermitate şi să întreprindă toate demersurile legale şi diplomatice care se impun pentru interzicerea tranzitului şi importurilor de produse agricole de provenienţă Ucraina în perioada 15 iunie 2023 – 15 martie 2024. Piaţa agricolă a fost deja puternic distorsionată în defavoarea fermierilor din România”, se spune în comunicatul AAC.

În document se subliniază că suma de 10 milioane de euro alocată României de la Comisia Europeană pentru atenuarea pierderilor “este insignifiantă, lucru recunoscut public de însăşi preşedinta Comisiei Europene.

“Aceste fonduri pot, cel mult, a fi redirecţionate pentru refacerea, măcar parţială, a infrastructurii rutiere avariate în urma tranzitului intensiv al mărfurilor ucrainene. Impactul resimţit de fermierii din România este greu de estimat astăzi pentru că întreaga economie a produselor agricole şi agroalimentare a fost direct şi grav afectată. Protestul fermierilor români a avut rolul de a livra un mesaj colectiv, imperativ, despre faptul că deciziile naţionale şi europene actuale trebuie adaptate, urgent, prin măsuri concrete şi că nu mai pot fi ignoraţi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page