NATIONAL

Apelanții 112 vor fi localizați prin satelit, fără a mai fi nevoiți să spună unde se află

Deputaţii au adoptat marți, 26.03.2024, proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului 48/2023 privind unele măsuri în domeniul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă. Practic, persoanele care vor suna la 112 vor putea fi localizate prin satelit și nu va mai fi nevoie să furnizeze locul exact în care se află. Potrivit OUG menţionate, informaţia de localizare determinată înseamnă „datele care indică aria geografică probabilă în care se află echipamentul terminal al unui utilizator de telefonie mobilă şi care sunt transmise către SNUAU în format geodezic şi ca figură geometrică, rezultate prin aplicarea metodelor standardizate de localizare la nivel de reţea de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice mobile”.

SNUAU are obligaţia de a transforma informaţiile de localizare primară şi, după caz, alţi parametri tehnici de reţea care contribuie la localizarea echipamentului terminal care a iniţiat o comunicaţie de urgenţă în informaţii de localizare pe baza reţelei, precum şi de a utiliza informaţia de localizare determinată şi, acolo unde este disponibilă, informaţia de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal. De asemenea, „în cazul în care, pe timpul gestionării unei situaţii de urgenţă, agenţiile specializate de intervenţie solicită administratorului SNUAU furnizarea informaţiilor actualizate de localizare a terminalului mobil de la care s-a primit apelul sau comunicaţia de urgenţă către numărul unic pentru apeluri de urgenţă, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice mobile actualizează şi retransmit automat informaţia de localizare determinată”, conform OUG 48/2023.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page