Sport

FC Botoșani revine fantastic în derby-ul regional cu Poli Iași!

FC Botoșani a învins-o pe Poli Iași, scor 2-1, și vine la două puncte de locurile de baraj din play-out-ul Superligii.

Botoșaniul și Poli s-au urnit greu după două săptămâni fără „oficiale” în ghete. Cele două echipe și-au reglat mecanismele minute bune, iar prima care s-a regăsit a fost a lui Bogdan Andone. Dublă ocazie, David și Enzo Lopez, intervenții sigure ale portarului Silviu Lung.

Când se supără Leo Grozavu

Meciul a fost încins apoi nu de vreo altă ocazie, ci de Filip, care și-a „ras” doi adversari ca la popice (16). Flueran l-a „îngălbenit”, dar a sărit de pe bancă antrenorul lui Poli, Grozavu. Leo voia „roșu”, a protestat, însă fără succes.

Botoșaniul are nevoie de goluri și de puncte, însă aceia care înscriu sunt ieșenii. După un balon pierdut de Florescu, în marginea careului advers, Poli a dat startul unui contraatac rapid, la capătul căruia Alin Roman a șutat la firul ierbii, din marginea careului: 0-1. Și situația echipei lui Bogdan Andone, fără victorie de 7 etape, s-a complicat și mai mult.

Amfitrionii au acuzat șocul, iar până la pauză doar Ofosu a reușit să agite un pic tribunele (43), cu o cursă pe stânga și doi adversari înșirați pe drum. În schimb, la poarta cealaltă, Sergiu Buș îi putea da o nouă lovitură lui Andone. Dar l-a iertat de 0-2.

Dican readuce speranța, Lopez, victoria

După reluare, schimb de lovituri. Bettaieb ratează desprinderea, apoi Florescu, egalarea. Până în minutul 68! Atunci când Dican l-a învins pe Lung cu o execuție de Champions League: șut cu efect, în plasa laterală: 1-1.

Golul parcă le-a dat aripi amfitrionilor, care au insistat mai mult și aveau să fie și răsplătiți: Enzo Lopez împinge în plasă la centrarea lui Țigănașu, 2-1.

Poli? Abia golul lui Lopez a trezit-o cu adevărat. Dar prea târziu. Cu excepția unei lovituri libere, bătută de Marchioni și parată de lung, nimic.

Botoșaniul câștigă cu același scor ca și în returul sezonului regulat, 2-1, dar speră ca acesta să fie startul unei serii pozitive, nu ca atunci, când au urmat 3 remize și 4 eșecuri.

Clasamentul din play-out, actualizat după Botoșani – Poli Iași

 

Superliga Relegation Group
ECHIPA M V E Î GOLAVERAJ FORMA PCT
1 U Cluj 2 1 1 0 3 – 0
30 martie 2024U Cluj 0:UTA 0
15 martie 2024U Cluj 3:FC Botoşani 0
25
2 UTA 2 1 1 0 4 – 3
30 martie 2024U Cluj 0:UTA 0
18 martie 2024UTA 4:Voluntari 3
24
3 Hermannstadt 2 1 0 1 3 – 1
29 martie 2024Voluntari 1:Hermannstadt 0
17 martie 2024Hermannstadt 3:Dinamo 0
23
4 Petrolul 1 1 0 0 1 – 0
18 martie 2024Petrolul 1:FCU Craiova 0
21
5 Oţelul Galați 1 1 0 0 1 – 0
16 martie 2024Oţelul Galați 1:Poli Iași 0
20
6 Voluntari 2 1 0 1 4 – 4
29 martie 2024Voluntari 1:Hermannstadt 0
18 martie 2024UTA 4:Voluntari 3
17
7 Poli Iași 2 0 0 2 1 – 3
30 martie 2024FC Botoşani 2:Poli Iași 1
16 martie 2024Oţelul Galați 1:Poli Iași 0
17
8 FCU Craiova 1 0 0 1 0 – 1
18 martie 2024Petrolul 1:FCU Craiova 0
16
9 Dinamo 1 0 0 1 0 – 3
17 martie 2024Hermannstadt 3:Dinamo 0
15
10 FC Botoşani 2 1 0 1 2 – 4
30 martie 2024FC Botoşani 2:Poli Iași 1
15 martie 2024U Cluj 3:FC Botoşani 0
14

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page