Local

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu, la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani – FOTO

La ora 10:00, a sunat alarma de incendiu la Liceul „Dimitrie Cantemir” Botoșani. Din fericire, a fost vorba doar de un exercițiu organizat de pompieri, la solicitarea cadrelor didactice.

La auzul semnalelor acustice, elevii au reacționat imediat și, însoțiți de profesori, au ieșit din clase în mod organizat și s-au deplasat la locul de adunare.

Aici, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani le-au transmis elevilor următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta școlii:

– anunțați incendiul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;

– părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;

– urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!

– când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa.

– aşteptaţi intervenția pompierilor.

 

În cazul unui incendiu în locuință, elevii au fost învățați să:

– anunţe imediat părinţii sau pe cei din jur, să strige după ajutor sau sune la 112 dacă sunt singuri;

– să își ajute frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;

– să nu se ascundă în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);

– dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai bine;

– să nu se întoarcă în clădire, nici măcar pentru animalele sau alte bunuri de valoare.

Cu acest prilej, elevii au avut ocazia să vadă mijloacele tehnice și echipamentele folosite de pompieri în misiuni, la fața locului fiind prezent și un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

La final, copiii au primit materiale informative din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C.”, „Nu tremur la cutremur”, „Ai grijă la cea mai mare grijă:siguranța copilului tău”, „Îndepărtează pericolele. Protejează-i pe cei dragi!” și „Viziune 2020”.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Activitatea s-a desfășurat la solicitatea unității de învățământ, în cadrul programului național „Săptămâna Verde”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page