EvenimentImportant

EVENIMENT | Motociclist în spital, bolid avariat, circulaţie întreruptă pe Calea Naţională. FOTO!

Un motociclist a dat peste cap circulaţia rutieră de pe Calea Naţională mai bine de o oră, astăzi, după ce a intrat într+un VW Touareg.

Cosmin Călugăreanu, de 35 de ani, a intrat în depăşire pe linia de tramvai şi a alunecat. Fără să mai poată stăpâni motorul, acesta a intrat din plin în spatele maşinii de teren, în care se aflau fostul director al Banc Post Dumitru Arpinte şi soţia sa. Aceştia mergeau cu viteză redusă, în căutarea unui loc de parcare, moment în care au fost izbiţi de motor.

Impactul a fost foarte puternic iar motociclistul a rămas întins pe asfalt. Până la sosirea ambulanţei, trecătorii l+au stropit cu apă.

Testarea cu apartul etilotest a arătat că motociclistul nu consumase băuturi alcoolilce. Acesta a fost transportat la Spital pentru îngrijiri medicale.

Persoane care au recunoscut motorul şi care îl cunoşteau pe posesoul acestuia susţin că victima este inginer la Direcţia Sanitar Veterinară (DSVSA) şi a fost implicat în mai multe accidente rutiere, pe fondul vitezei.

accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (1) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (2) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (4) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (7) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (9) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (10) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (12) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (14) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (17) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (19) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (20) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (21) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (22) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (23) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (24) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (25) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (26) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (27) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (28) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (29) accident-motocicleta-touareg-masina-politie-tramvai (30)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page