ECONOMICImportant

ECONOMIC | Creste valoarea tichetelor de masa

Valoarea unui tichet de masă, un beneficiu oferit de tot mai mulţi angajatori salariaţilor lor, ar putea ajunge la 15 lei, dacă deputaţii vor da votul final favorabil unei propuneri legislative în acest sens.

Săptămâna viitoare, proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă va intra la votul final, în plen, în Camera Deputaţilor, potrivit agendei acestui for legislativ. Proiectul, iniţiat de 59 de deputaţi şi senatori din tot spectrul politic, a fost deja aprobat de Senat, a primit aviz favorabil din partea mai multor comisii din Camera Deputaţilor şi, pentru a deveni lege, trebuie să fie votat de plen şi, ulterior, promulgat de preşedintele Klaus Iohannis.

Iniţial, proiectul prevedea o creştere a valorii tichetului de masă la 13 lei, potrivit propunerii depuse la Senat. Ulterior însă, în Comisia de Muncă din Camera Deputaţilor a fost introdus un amendament prin care valoarea sa creşte la 15 lei. În prezent, după mai multe ajustări, valoarea tichetului de masă este de 9,57 lei.

Sursa: http://www.economica.net/valoarea-tichetului-de-masa-ar-putea-creste–deputatii-dezbat-legea-saptamana-viitoare_126525.html#ixzz4MZSieOlQ

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page