Local

DSP Botoșani: Precizări legate de certificatul verde

 Urmare a unor inadvertențe întâlnite de cetățenii județului la intrarea în centrele comerciale, Direcția de Sănătate Publică Botoșani face următoarele precizări: – Schema de vaccinare este considerată completă la zece zile după efectuarea celei de a doua doze de vaccin Pfizer, Moderna și Astra Zeneca (nefiind obligatorie doza a treia) și unica doză de Janssen.

Există două modalități de obținere a Certificatului Verde: trecerea prin boală sau vaccinarea. Facem precizarea că, în cazul trecerii prin boală, Certificatul Verde este valabil din a 15-a zi de boală până la 180 zile, pierzându-și valabilitatea după acest interval. În cazul vaccinării, acesta rămâne valabil până la o dată neprecizată încă. – Certificatul Verde poate fi generat la adresa certificat-covid.gov.ro. Persoanele care din motive tehnice nu reușesc să descarce certificatul se pot adresa pentru sprijin medicului de familie sau Direcției de Sănătate Publică Botoșani.

 Astăzi a fost deschis un nou centru de vaccinare la Sala Polivalentă ”Elisabeta Lipă” unde botoșănenii vor fi imunizați cu vaccinul Pfizer, Moderna și Janssen, de la orele 08.00 până la orele 20.00, de luni până duminică. A rămas deschis și centrul de vaccinare ”Gheorghe Asachi”, cu același program. Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page