Diverse

DIVERSE | Soluții naturiste pentru intoxicaţia cu metale

Multe dintre produsele pe care le consumăm sau cu care venim în contact conțin metale grele, care se acumulează în organism și produc îmbolnăvire. Cu câteva măsuri, putem limita acest risc. 

Suntem expuşi în mod constant la mercur, aluminiu, bismut, taliu, plumb, cadmiu sau arsenic, prin diverse surse. Poluarea, unele alimente (cum sunt unele soiuri de peşte pentru conţinutul de mercur şi conservele pentru cel de aluminiu) și ţigările sunt surse ale intoxicaţiilor cu metale grele. Ca să nu mai vorbim de persoanele care lucrează în medii industriale, care sunt cei mai expuși acestor chimicale… Metalele grele pot fi absorbite în organism fie la nivelul pielii, fie prin ingestie. Odată intrate în corp, acestea îşi stabilesc „reşedinţa” în ţesuturile moi şi afectează activitatea enzimelor, ceea ce duce la perturbarea funcţiilor mai multor organe.

Semne că te-ai intoxicat

Durerile de cap, musculare și articulare, stările de confuzie, tulburările intestinale, alergiile, oboseala cronică – toate aceste simptome pot fi puse pe seama intoxicației cu metale grele. Din păcate însă, astfel de semnale pe care ni le dă organismul nu ne duc cu gândul că am avea această problemă. Iată câteva simptome specifice mai multor tipuri de intoxicaţii!

Intoxicaţia cu mercur: gust metalic în gură, apariţia gingivitei, tremur, boli de stomac, nervozitate, apatie şi chiar depresie.

Intoxicaţia cu plumb: hipertensiune arterială, anemie, dureri abdominale, constipaţie, scădere ponderală, dureri de cap, gută, insuficienţă renală, boli ale tiroidei.

Intoxicaţia cu arsenic: dureri de cap, ameţeli, oboseală, dureri abdominale, diaree, anorexie, orbire progresivă, hiperkeratoză (îngroşarea stratului cornos de la suprafaţa pielii), afectarea memoriei de scurtă durată.

Cum se stabileşte diagnosticul

Există teste de sânge care arată cantitatea de metale grele din corp. Acest test se face periodic, pe parcursul tratamentului de dezintoxicare, pentru a se urmări eficienţa acestuia. În acelaşi scop, se poate face şi analiza urinei. Un alt tip de test este cel care se face prin analiza firului de păr. Cu doar câteva fire de păr de la nivelul cefei se află care este nivelul mineralelor din organism.

Leacurile naturii

Contra intoxicaţiei cu mercur şi arsenic – măcrişul iepurelui (bogat în mucilagii şi săruri minerale). Se prepară o infuzie din 50 g de plantă la 200 ml de apă clocotită. Acest ceai se consumă răcit la temperatura camerei, de 2 ori pe zi, timp de o lună.

În intoxicaţia cu plumb şi cadmiu – lucernă sau armurariu. Din lucernă se prepară o infuzie pentru care se folosesc 2 linguri de tulpină şi frunze la o cană (250 ml) de apă fierbinte. Se beau 2 căni pe zi. Efectul de detoxificare este mai puternic dacă în paralel se face şi un tratament cu armurariu. Acesta se administrează sub formă de pulbere, câte 1 linguriţă rasă de 4 ori pe zi, timp de 21 de zile.

Contra intoxicaţiilor cu metale grele, în general: echinacea, brusture, urzică, trei-fraţi-pătaţi, păpădie, trifoi roşu, cătină, afin, ginkgo biloba, ghimbir, rozmarin, merişor, extract de ceai verde sau de frunze de măslin.

„Medicamente” din alimente

În afara plantelor medicinale, persoanelor intoxicate cu metale grele li se recomandă consumul de alimente bogate în antioxidanţi (portocale, grapefrut, mandarine, lămâi, morcovi, cartofi dulci, piersici şi seminţe germinate) şi magneziu (broccoli, spanac, seminţe de dovleac).

La fel de util este şi consumul de alimente cu conţinut ridicat de acizi grași Omega-3 (nuci şi avocado) şi de fibre, compuși care pot preveni absorbţia de metale grele în organism. Este bine de știut că sulful conținut de ouă, fasole, ceapă şi usturoi are efect preventiv în intoxicaţiile cu metale grele.

Ce mai ajută

•    Folosește în bucătărie oale şi cratiţe din oţel inoxidabil, nu din aluminiu;

•    Nu consuma băuturi din doze de aluminiu şi nici conserve;

•    Renunţă la fumat, pentru a limita expunerea la cadmiu;

•    Evită sau limitează consumul de fructe de mare (conţin mercur).

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page