DIVERSE | Simbolul României Mari. Povestea din spatele Eroului Necunoscut

Imensele sacrificii pe care poporul român le-a făcut în Primul Război Mondial – aproape un milion de morţi, dintre care mai mult de 300.000 de soldaţi şi ofiţeri, restul fiind civili – au creat în ţară, după conflagraţie, un curent de opinie care exprima ideea ca toţi eroii să fie comemoraţi de întreaga naţiune. Aducem în atenţia tuturor simbolul ţării reîntregite, Eroul Necunoscut. Soldatul fără nume întruchipând sutele de mii de anonimi care şi-au dat viaţa pentru ţara lor.

Copilul intrat în istorie

Şi mai important însă este să-l descoperim pe copilul care l-a ales pe Erou. Tragic destin pentru micuţul intrat el însuşi în istorie drept Fiul Eroului Necunoscut. Aşa a fost cândva cel care s-a numit Amilcar Săndulescu, meteorica fiinţă născută în 1911, la 20 februarie, într-un sat din judeţul Vâlcea – Mădulari de Beica e consemnat numele acelui loc.

O ţară plină de morminte

Câtă suferinţă a provocat poporului român Primul Război Mondial – asta putem înţelege dacă ne lăsăm iarăşi imaginaţia liberă, ca să vedem o mare parte a României acoperită de cruci. Morminte săpate la repezeală, pe câmpuri, pe drumuri sau la marginea satelor. Oamenii fuseseră îngropaţi acolo unde muriseră, în timpul luptelor. Avem date certe ale dezastrului şi putem vorbi despre 330.000 de soldaţi şi ofiţeri morţi sau dispăruţi, adăugându-se 650.000 de victime din rândul civililor. Sunt cifrele prezentate, la finalul conflagraţiei, în Buletinul de Informaţii al Secţiei a II-a din cadrul Marelui Cartier General al Armatei Române.

Funeralii pe tot cuprinsul României

Un efort naţional urmează, de la Ministerul de Război venind ordinul ca toate osemnintele celor ce şi-au dat viaţa pentru ţară să fie strânse în cimitirele militare. Fiecare localitate trebuia să-şi mobilizeze întreaga suflare, oamenii să meargă la mormintele acelea ad-hoc, de pe raza comunităţii respective, să dezgroape rămăşiţele pământeşti şi, cu preoţii în frunte, să fie îngropaţi eroii în perimetre bine stabilite din satul sau oraşul în cauză, după cum scria în Legea 502 din 27 februarie 1919. Nu va mai trece mult timp şi, pe 12 septembrie, acelaşi an, se constituie Societatea “Mormintele eroilor căzuţi în război”, prin Decretul-Lege 4106, sub înaltul patronaj al Reginei Maria. Structură naţională menită a se îngriji de tot ceea ce înseamnă memoria eroilor.

Codul numeric al ostaşilor români

Ostaşii care porniseră în luptă nu aveau asupra lor acte de identitate, ci numai nişte bănuţi metalici, pe care-i purtau la gât. Pe acea bucată metalică era înscris un cod numeric. Acesta corespundea cu datele care existau la fiecare unitate militară. Dar în focul luptelor, din cauza schijelor, bănuţii aceştia au fost distruşi. Tocmai de aceea devenea imposibil să mai ştii cum îl chema pe soldatul ucis.

Model occidental

Belgia este prima ţară din Europa în care se instituie, după războiul nimicitor, conceptul de Erou Necunoscut, ostaşul care să întruchipeze sacrificiul tututor camarazilor săi, ştiuţi sau neştiuţi. Modelul va fi preluat de Franţa, Marea Britanie, Italia. La noi se pune problema aceasta încă din 1921, iar Societatea patronată de Regina Maria primeşte însărcinarea de-a stabili exact modul în care va fi ales Eroul Necunoscut. Trebuie remarcat că în alte ţări fie o femeie, fie un ofiţer, au ales Eroul naţiunii. La noi, în schimb, Ţara şi-a pus Eroul în braţele unui copil.

Cei zece soldaţi necunoscuţi

Vom vedea acum care au fost etapele premergătoare, până la ceremonia din 14 mai 1923, de la Mărăşeşti. Trebuia iniţial să fie alese rămăşiţele pământeşti ale unor soldaţi necunoscuţi din opt zone ale României în care se dăduseră lupte aprige. Iată şi cele opt localităţi – Raşcoviţa, judeţul Gorj, reprezentând frontul de pe Jiu, Bălăria, judeţul Vlaşca, reprezentând teatrul de război unde s-au dat lupte pentru apărarea Bucureştiului, Azuga, judeţul Prahova, pentru apărarea Văii Parhovei, Topraisar din judeţul Constanţa, pentru frontul din Dobrogea, apoi de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, pentru frontul Moldovei, iar în final de la Târgu Ocna. Au mai fost alese ulterior două zone – Ciucea, din apropiere de Cluj, dar şi Chişinău. Români din toate zonele ţării luptaseră în Războiul Reîntregirii. Se stabileşte că în fiecare din aceste localităţi, de unde va fi dezhumat un soldat necunoscut, alegerea să depindă de voinţa unui copil orfan de război sau a unui elev cu note foarte bune la învăţătură. Toată procesiunea se face în prezenţa întregii suflări a localităţii şi cu slujbele religioase de rigoare. Rămăşiţele pământeşti ale soldaţilor aleşi au fost aşezate în zece sicrie din stejar, căptuşute cu tablă zincată. Sicriele erau la fel. Apoi lumea porneşte în alai, de la cimitir, conducându-şi eroul local până la gară. Sicriul va fi dus cu trenul, într-un vagon special amenajat, până la Mărăşeşti. Cele zece sicrie ajunse în gara din Mărăşeşti în data de 12 mai 1923 vor fi preluate de soldaţi aflaţi sub comanda plutonierului Sârbu şi duse în biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”.

Integral pe romanialibera.ro