Diverse

DIVERSE | Plante care pot înlocui aspirina

Aspirina este un medicament cunoscut care tratează durerile, febra și inflamațiile. Aceasta poate fi înlocuită cu plante care conțin salicină – un fel de aspirină vegetală.

Salicina este un compus natural care se găsește în scoarța mai multor specii de arbori. Dozele mari de salicină pot fi toxice, provocând leziuni ale rinichilor, ulcere gastrice, diaree, hemoragii sau disconfort digestiv.

Decoctul din salcie reduce febra

Coaja de salcie este foarte bogată în salicilați. Decoctul din coajă de salcie se recomandă ca remediu natural împotriva febrei, a nevralgiilor, reumatismului și gutei. Se pune la fiert, la foc mic, pentru 20-30 de minute, 2 linguri de scoarță bine uscată și mărunțită într-un sfert de litru de apă. După răcire se filtrează și lichidul rezultat se bea, câte 2-3 linguri, pe parcursul zilei.

Infuzia de iasomie te imunizează

Iasomia este una din sursele naturale de aspirină. Potrivit specialiștilor europeni, un ceai de iasomie este ca o pilulă de aspirină naturală. Iasomia normalizează circulaţia, reduce fragilitatea capilarelor şi scade riscul apariţiei unor cheaguri de sânge. Infuzia de iasomie  combate crampele, ameliorează somnul și crește imunitatea.

Pentru infuzia de iasomie, temperatura apei trebuie să nu fie mai mică de 100 de grade. Se pune apa la fiert timp de 10 minute sau până când dă în clocot. După ce a dat în clocot se pune la foc mic și se lasă încă 2 minute. Se ia de pe foc și se adaugă o cantitate echivalentă a 2 linguri de frunze de ceai de iasomie. Infuzia de ceai de iasomie trebuie păstrată timp de 15 minute, într-un vas acoperit cu un capac. Frunzele de ceai de iasomie sunt îndepărtate.

Ceaiul de cretuscă ameliorează durerile de stomac

Cretusca este o plantă care înflorește în lunile de vară. Bobocii de flori conţin mai mult acid salicilic decât coaja de salcie. Planta conține salicilați doar când este în stare proaspătă, aceștia evaporându-se prin uscare. Ceaiul din flori de cretusca este folosit pentru ulcerele de stomac şi durerile de cap, ca diuretic, antiseptic, pentru răceli febrile, diaree şi arsuri la stomac. Ceaiul se prepară prin amestecarea a 250 ml de apă fierbinte cu o lingură de frunze sau flori uscate. Amestecul se lasă la infuzat pentru 15 minute după care se strecoară. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi.

Tinctura din muguri de plop, bună în afecțiuni respiratorii

Mugurii de plop sunt bogați în salicilați. Se culeg la sfârșitul lui februarie și începutul lui martie. Preparatele din muguri de plop sunt utilizate în afecţiuni respiratorii, renale, boli reumatice, hemoroizi, plăgi, arsuri, afecţiuni dermatologice, flatulenţă, diaree, infecţii urinare, cistită.

Tinctura se prepară din 25 g muguri zdrobiți, care se macerează 10 zile în 100 ml alcool. Se iau câte 15 picături diluate în 50 ml apă, de 3 ori pe zi, cu o oră înainte de mese.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page