Diverse

DIVERSE | Leguma antibiotic care dă gust și savoare tuturor mâncărurilor

Este considerată un adevărat antibiotic natural datorită proprieților sale de a lupta cu stafilococii,  are un gust bun și dă savoare mâncărurilor. Știm, poate, de la bunici, că este eficientă când suntem răciți, având, printre altele, un efect calmant asupra tusei.

Chiar dacă, de cele mai multe ori, te face să plângi, ceapa este o legumă extraordinară nu doar pentru că nu îngrașă, având doar 44 de calorii, ci și pentru că ajută, datorită fibrelor pe care le conține, la un mai bun tranzit intestinal, la scăderea colesterolului și deci a riscului unor afecțiuni ale inimii.

Ceapa luptă, de asemenea, împotriva constipației și balonării și previne infecțiile de la nivelul tractului urinar.

Este, în același timp, un bun antiinflamator, cu efecte deosebite în afecțiuni precum guta și artrita. Ceapa previne anemia datorită conținutului său de fier și ajută la meținerea imunității, dar și sănătății pielii ca urmare a conținutului de vitamine A, B și C.

Are proprietăţi antiinflamatoare,  antiseptice și luptă inclusiv împotriva E. Coli şi Salmonella.

Este și o sursă de potasiu, cu rol în echilibrul electrolitic al organismului, și ține la distanță mai multe tipuri de cancer. Previne formarea cheagurilor de sânge, astmul, diabetul, ateroscleroza şi infecţiile la nivelul tractului digestiv datorită conținutul de quercitină.

Ceapa este folosită și în tratamentele cosmetice. Astfel, pentru a scăpa de pistrui și cuperoză se pot folosi câteva picături de ceapă într-o mască preparată cu ulei de măsline și cu suc de castraveți.

În anotimpul rece, ceapa poate fi un bun remediu naturist. Se prepară, astfel, un ingredient din suc de ceapă şi miere, în părţi egale, pentru tratarea crăpăturilor pielii şi echilibrarea pH-ului.

Există totuși şi contraindicaţii. Ceapa nu este recomandată celor care suferă de gastrită și celor care au sindrom de colon iritabil ori colită.

Este bine, de asemenea, să se  consume ceapă în mod treptat şi în cantităţi mici, pentru ca organismul să se obişnuiască și pentru a nu îngreuna digestia.

Sursa: www.doctorulzilei.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page