DiverseImportant

DIVERSE | Cum au descoperit românii democraţia în primul an de după Revoluţie

În ianuarie 1990, după 45 de ani de comunism şi un deceniu de foamete şi izolare absolută, o ţară descoperea libertatea. În acel an, românii învăţau să numere dolari, să facă pe comercianţii şi să-şi ceară drepturile. Aceasta este o listă, evident incompletă, a câtorva evenimente, consemnate de presa acelor vremuri, despre un an unic, plin de drame, naivităţi, greutăţi teribile şi ceva umor involuntar.

Pe 1 ianuarie 1990, Polonia rupea definitiv orice legătură cu trecutul construit sub umbrela URSS şi declara abolirea economiei de stat socialiste şi ieşirea din Pactul de la Varşovia. Glasgow devenea Capitală Culturală a Europei, iar Rowan Atkinson debuta în ceea ce avea să devină una dintre cele mai gustate şi longevive emisiuni difuzate de televiziunea britanică: „Mr. Bean“.

România începea acel an în lacrimi. Pe 12 ianuarie 1990 era decretată Zi de doliu naţional în memoria victimelor Revoluţiei din decembrie 1989. Teroriştii nu fuseseră încă identificaţi, niciun părinte aflat în doliu nu înţelegea încă cine le-a ucis copiii, iar starea generală era undeva la graniţa dintre confuzie şi mascaradă.

Acest text nu este despre „marile evenimente“ din 1990. Nu este despre primele alegeri democratice, despre prima Mineriadă, despre fenomenul „Piaţa Universităţii“, nici despre conflictul interetnic din martie 1990, de la Târgu Mureş. Acest text este despre oameni. Despre cum au descoperit românii democraţia în primul an de după Revoluţie. Despre problemele şi temerile lor, despre confuzia teribilă în care s-au trezit proiectaţi în decurs de numai câteva zile. Despre visele unor oameni şi despre naivitatea lor. Despre apariţia valutei, despre sărăcie, despre problemele cu furnizarea apei calde şi primele magazine capitaliste din România, despre siguranţa oamenilor şi dezinhibarea socială a acestora.

În fine, ceea ce urmează se vrea o scurtă radiografie, pornind de la presa acelui an, 1990, a ceea ce a însemnat una dintre cele mai puternice rupturi sociale şi, mai ales, psihologice, din istoria României.
Continuarea articolului pe : adevarul.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page