JudetSanatate

Dispensar ultramodern pentru localnicii dintr-o comună din Botoșani. S-au investit 100.000 de lei în aparatură

Localnicii dintr-o comună botoșăneană au în sfârșit parte de servicii medicale moderne, după ce autoritățile locale au investit fonduri guvernamentale într-un dispensar sătesc dotat corespunzător.

Timp de aproape trei decenii, pentru a putea fi consultați de un medic specialist și, de multe ori, pentru a beneficia de cele mai elementare investigații, localnicii din comuna botoșăneană Mihălășeni erau nevoiți să străbată aproximativ 80 de kilometri dus-întors până la Spitalul Județean din Botoșani. Și asta în condițiile în care populația comunei este îmbătrânită, iar mulți localnici în vârstă au boli cronice, cu nevoi de îngrijire periodică, potrivit adevarul.ro

Lucrurile s-au schimbat radical după ce autoritățile locale au reușit să modernizeze dispensarul din Mihălășeni. Au fost investite sume consistente în dotări cu aparatură medicală, iar bolnavii cronici și cazurile care nu necesită intervenții majore pot fi rezolvate în comună.

Aparatură de 100.000 de lei la Mihălășeni

Reabilitarea dispensarului medical din comuna Mihălășeni s-a terminat la finalul anului 2021 și a presupus reparații totale și extinderi la nivelul clădirii, dar și investiții consistente în aparatură. În total, modernizarea și reabilitarea dispensarului a costat 200.000 de lei, fonduri guvernamentale, prin programul PNDL II. Dintre aceștia, jumătate au fost investiți în aparatură, inclusiv în mese speciale de consultație, dar și într-un aparat doppler.

Dispensarul este deservit de un medic care oferă consultații localnicilor în baza unui program stabilit.

„Este binecuvântare să poți merge la un dispensar cu ce trebuie, în comună. Băteam drumul la Botoșani de ne-am săturat! Și bani nu sunt de atâtea drumuri, plus oboseală. Te îmbolnăveai mai tare”, spune o pensionară din Mihălășeni.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page