AgriculturaLocal

Din ce în ce mai mulți fermieri botoșăneni se asociază și comasează terenurile

Prin raportare la campania anului precedent, în 2021 numărul de cereri depuse a scăzut în vreme ce suprafaţa solicitată pentru plată a crescut, procentul de realizare fiind de 101,38%. Astfel, cifrele înregistrate indică trendul ascendent înregistrat în ultimii ani în ceea ce priveşte asocierea fermierilor şi comasarea terenurilor pentru a dezvolta o agricultură mai performantă şi, implicit, mai profitabilă, se arată într-un raport întocmit de APIA Botoșani, prezentat Colegiului prefectural, miercuri.

După finalizarea campaniei de primire a cererilor, acestea sunt supuse unui amplu proces de control administrativ având ca scop verificarea corectitudinii şi exhaustivităţii informaţiilor furnizate în cererea unică de plată, în documentele ataşate acesteia sau în alte declaraţii, a respectării conformităţii cu toate criteriile de eligibilitate, cu angajamentele şi cu alte obligaţii privind schema de ajutoare şi/sau măsura de sprijin în cauză, a condiţiilor în care este acordat ajutorul, a cerinţelor şi a standardelor relevante pentru ecocondiţionalitate.

în prezent APIA CJ Botoşani efectuează controlul preliminar al cererilor unice de plată, care constă în efectuarea de verificări preliminare încrucişate. Aceste controale oferă fermierilor şansa de a-şi corecta eventualele erori sau neconformităţi detectate în cereri, astfel încât să nu le fie aplicate sancţiuni pentru parcelele declarate. Pentru cererile incluse în eşantionul de control la faţa locului vor fi efectuate verificări pe teren, cu respectarea prevederilor procedurilor operaţionale elaborate de APIA Aparat Central. Conform Regulamentului CE 809/2014, controalele administrative şi controalele la faţa locului se efectuează astfel încât să se asigure o verificare eficientă a respectării condiţiilor de acordare a ajutoarelor, precum şi a cerinţelor şi normelor aplicabile în materie de ecocondiţionalitate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page