Meteo

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

De joi vremea se va răci accentuat, iar frigul pune stăpânire pe toate zonele țării până săptămâna viitoare, anunță meteorologii. De joia viitoare, se va încălzi treptat, iar temperaturile vor deveni normale pentru această perioadă, informează Mediafax.

În Moldova, vremea va fi rece în prima zi a intervalului de prognoză, când maxima temperaturii aerului mediată la scara întregii regiuni va fi de 2 grade, apoi se va încălzi, iar valoarea medie va atinge 8…10 grade în următoarele zile. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară, cu o valoare medie de -4 grade la început, apoi 1…2 grade. Dar, din 12 februarie, ca urmare a unei răciri accentuate, vremea va deveni deosebit de rece, geroasă chiar în cursul nopților și al dimineților, cu valori termice situate între -6 și 0 grade, la valorile maxime și -14…-8 grade, în cursul nopților. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată pe 7, 8 și 11 februarie, iar în restul intervalului de prognoză acestea vor fi prezente doar pe arii restrânse și vor fi, în general, slabe cantitativ.

La munte, până în data de 11 februarie vremea va fi caldă cu maxime în medie cuprinse între 4 și 6 grade și minime medii de -2…0 grade. Apoi se va răci brusc și accentuat, astfel încât perioada 12 – 17 februarie va fi geroasă, cu o medie a valorilor diurne de -14…-12 grade și cu temperaturi medii nocturne ce se vor situa în general între -20 și -16 grade. Ulterior, în ultimele zile ale intervalului este posibilă o creștere ușoară și treptată a regimului termic, spre maxime medii de -8…-6 grade și minime de -14…-12 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată pe aproape întreg parcursul celor două săptămâni, dar în intervalul 8 – 11 februarie acestea vor fi mai frecvente și în general moderate cantitativ.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page