Cristina Lăcătușu, candidat USR-PLUS pentru Camera Deputaților: Investiţia în educaţie este esenţială în formarea unor noi generaţii care să-şi găsească cu uşurinţă rolul în societate

In calitate de părinte a doi copii m-am lovit și am văzut ani de zile hibele sistemului de învățământ românesc iar din experienta dobândită in urma absolvirii a două facultăți mi-am format o părere despre educația românească. Mulți nu realizează că de la educație pornește totul în progresul unei națiuni. Educația este elementul principal pentru dezvoltarea viitorului unei comunități și al unei țări. Rezultatele actualului învățământ sunt dezastruoase, abandon școlar de peste 40% până în clasa a 12-a, analfabetism funcțional de 50% în rândul celor care termină studiile liceale (testele PISA), o mulțime de tineri care termină liceul sau o facultate și apoi sunt într-o derivă totală în găsirea unui loc de muncă. Lipsa de coerență și neadaptarea sistemului de învățământ la cerințele actualelor generații îi transformă pe mulți dintre elevi în simpli receptori. De cele mai multe ori, elevii trebuie doar să memoreze informații pe care le consideră inutile, creativitatea lor fiind anihilată. Educația românească suferă, iar pandemia nu face decât să înrăutățească situația. Analfabetismul funcțional s-a accentuat de când a început criza sanitară, iar abandonul școlar a crescut și el. Mulți elevi nu se pot adapta la noile sisteme de învățare sau nu au deloc acces la ele, așa că unii dintre ei renunță definitiv la școală.

Pentru a ieși din aceste statistici rușinoase trebuie corectatemulte, foarte multe. Trebuie reformarea pas cu pas a sistemului, schimbarea de paradigma a învățământului românesc. Prima măsură este DEPOLITIZAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI preuniversitar românesc și așezarea copilului în centrul sistemului. Desființarea inspectoratelor școlare și transformarea directorilor de școli în manageri performanți, aleși prin concurs, mutând astfel centrul de decizie la nivelul consiliului de administraţie al școlii. Inspectoratele școlare sunt una dintre principalele surse de influență politică în sistemul de educație și una dintre cele mai mari frâne în calea modernizării învățământului, prin cenzura aproape totală a autonomiei școlare, sub toate aspectele ei: catedre, norme, personal, numiri de directori, alocări de fonduri etc.

O altă măsură necesară este regândirea materiilor și a încărcării acestora pe elev într-un an școlar, implementarea unui CURRICULUM NAȚIONAL SIMPLIFICAT completat de un CURRICULUM SUPLIMENTAR LA DECIZIA ELEVULUI SAU A ȘCOLII. Reforma în învătământul românesc trebuie făcută astfel încât şcoala să devină mai prietenoasă pentru elevi, să stimuleze mai bine competiţia dintre profesori și dintre elevi, să se digitalizeze şi să formeze specialişti în disciplinele care vor fi cerute în viitor.

Calitatea actului de învățământ a ajuns o mare problemă în școlile românești. Profesorii fac diferenţe majore în vieţile elevilor, ei modelează comportamente, uneori chiar schimbă destine. E nevoie în toate școlile de profesori mai buni, de lideri, de dascăli, de profesori care să colaboreze, să învețe unul de la altul și să petreacă mai mult timp cu elevul. Pentru ca aceste lucruri să fie posibile, este necesară dotarea lor cu instrumente adecvate secolului 21 prin achiziţionarea de tehnologie, furnizare de programe de dezvoltare competente digitale pentru cadrele didactice,  pentru a-si putea manifesta creativitatea și a putea aplica optim psihopedagogia invaţată in decursul pregătirii lor, îmbunătăţirea pregătirii continue în raport cu anumite standarde de formare.  RESPONSABILIZAREA acţiunilor personalului didactic este o măsură urgentă și necesară.

ECHITATEA si incluziunea în școlile românești este o prioritate foarte mare. Există variații foarte mari în performanța diverselor școli din România, trebuie diminuată distanța între ele. Aş vrea să văd un liceu etichetat bun, cu cei mai buni profesori, lucrând cu elevi din zone dezavantajate, iar dacă elevii vor avea rezultate bune, atunci am putea începe discuţia despre rolul real al şcolii în influenţarea rezultatelor şcolare. Aş vrea să văd aceleaşi condiții pentru desfăşurarea actului educational in toate şcolile, atât in cele urbane, cât şi in cele rurale. Momentan, din nefericire, şcoala doar întăreşte şi perpetuează inegalităţile existente în societate.

Când la nivelul țării, avem un deficit de personal estimat la aproape 500.000 de meseriași iar criza forței de muncă pare să se adâncească tot mai mult datorită plecării din țară a tinerilor specializați pe meserii, încurajarea și dezvoltarea ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PROFESIONAL ȘI DUAL este o necesitate. În 2009, locurile din şcolile de arte şi meserii au fost desfiinţate prin creșterea cifrei de școlarizare în învățământul liceal. Deși învățământul profesional a fost reînființat în 2012, lipsa de meseriași nu a reușit să fie acoperită nici până astăzi. Astfel, dacă în urmă cu zece ani de pe băncile școlilor profesionale ieșeau peste 150.000 de absolvenți, azi avem maxim 5.000. În plus, în ultimii zece ani, peste un milion de oameni apți de muncă au plecat să lucreze în afara ţării. Iar la noi sistemul de învățământ a rămas neadaptat pieței muncii și așa am ajuns să ducem lipsă de oameni calificați în construcții, electricitate, mecanică, agricultură, comerț, confecții.

Investiţia în educaţie este esenţială în formarea unor noi generaţii care să-şi găsească cu uşurinţă rolul în societate, pentru ca mediile de lucru pe care le creăm în ţară să fie mai sănătoase şi mai performante. Este nevoie de o schimbare a comportamentului şi mentalităţii profesorilor din România, avem nevoie de deschidere în metodele de predare, avem nevoie de formarea  tinerilor responsabili și educaţi.

Cristina Lăcătușu

Candidat USR-PLUS pentru Camera Deputaților – Botoșani.

 

 

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close