Costel Șoptică: „Vremea manipulării propagandistice, a păcălirii cetățenilor se apropie de sfârșit” – FOTO

Comunicat de presă

Începem astăzi campania electorală pentru alegerile parlamentare cu convingerea că, pe 6 decembrie, vom pune capăt majorității toxice pesediste din Parlamentul României.

Vremea manipulării propagandistice, a păcălirii cetățenilor, a infractorilor eliberați cu miile înainte de termen, a celebrului nimic pesedist se apropie de sfârșit.

Ținuți de către ciuma roșie în sărăcie și izolare vreme de trei decenii, botoșănenii merită un trai mai bun!

Județul Botoșani trebuie să se dezvolte!

Noi, liberalii, am demonstrat de fiecare dată când ne-am aflat la putere că știm să facem investiții, adică exact ceea ce trebuie pentru ca acest județ să prospere.

De la instalarea Guvernului Orban, în urmă cu exact un an, am deblocat proiecte de infrastructură esențiale pentru dezvoltarea Botoșaniului. Ținute la sertar ani în șir de către oamenii infractorului Dragnea, investițiile privind modernizarea drumurilor naționale Botoșani-Tg. Frumos și Botoșani-Ștefănești au intrat în linie dreaptă o dată cu semnarea contractelor de execuție cu constructorii, la doar câteva luni după preluarea guvernării de către liberali. Ambele proiecte, esențiale pentru ceea ce înseamnă legătura cu restul lumii a botoșănenilor, au un calendar ferm, care prevede finalizarea în luna octombrie 2022.

Tot liberalii au deblocat, după anii de îngheț pesedist, construirea spitalelor regionale, inclusiv a celui din Iași, de interes pentru botoșăneni.

Proiecte serioase de alimentare cu gaz a localităților rurale din județul nostru, cu finanțare europeană și guvernamentală asigurată, sunt de asemenea pe cale de a fi transpuse în practică în anii ce urmează.

Autostrăzile Moldovei, la care, ca botoșăneni, ne vom putea conecta cu ușurință, sunt alte investiții pe care guvernarea liberală din ultimul an le-a pus pe agenda următorilor ani.

De toate aceste investiții și de altele de care este nevoie pentru dezvoltarea Botoșaniului se va alege praful dacă la guvernare ar ajunge din nou incompetenții și iresponsabilii din PSD. Bugetul României a fost tocat iresponsabil de către PSD, în ani de creștere economică, pentru fel de fel de pomeni electorale.

După ce trei ani de zile s-au aflat la guvernare, fără a crește în mod semnificativ pensiile românilor, ipocriții pesediști urlă acum, când suntem în plină criză sanitară și economică, pentru majorarea cu nu mai puțin decât 40 de procente a acestora. Sub mandatul fostului ministru pesedist al Muncii, botoșăneanul Budăi, pensionarii botoșăneni au avut cele mai mici pensii din țară. Acum același Budăi a fost recompensat de către PSD pentru ”meritul” de a-și fi trădat concetățenii, lăsându-i în sărăcie, prima poziție pe listele de candidați. În logica pesedistă, botoșănenii vor mai putea fi păcăliți o dată și pe 6 decembrie.

Oameni buni, avem nevoie de politicieni responsabili, capabili să facă investiții, la conducerea acestei țări. Timpul propagandei mincinoase și a rezultatelor egale cu zero a trecut. Singurul partid responsabil, capabil să asigure traversarea crizei sanitare și economice și să dezvolte România este Partidul Național Liberal.

Dezvoltăm România! Dezvoltăm Botoșaniul!

Realizat de TekIT Web Electronics SRL cod AEP 11200025

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close