NATIONAL

Controale la sânge la staţiile GPL din ţară, după explozia de la Crevedia

Val de controale începând de astăzi. Staţiile GPL din ţară vor fi verificate la sânge după explozia din Crevedia. Primele sancțiuni au fost deja aplicate.

Explozia din CrevediaTrei explozii puternice au zguduit Crevedia sâmbătă seara şi, odată cu ea, o ţară întreagă. 57 de oameni au fost răniţi iniţial – dintre ei, 39 de pompieri -, iar un om a murit de groază în momentul în care cisternele din staţia GPL au sărit în aer. Soţia lui, cu arsuri peste 95 la sută din suprafaţa corpului, a murit duminică, la spital. După tragedie, se anunţă controale la toate staţiile GPL din România.

Primele staţii GPL închise se află în Capitală

Autorităţile spun că în cazul în care la controale vor fi depistate nereguli care vor pune în pericol vieţile omeneşti, atunci staţiile GPL vor fi închise. În paralel au fost demarate acţiuni de verificare asupra tuturor controalelor pe care ISCIR le-a demarat la nivel naţional cu privire la instalarea staţiilor GPL.

Primele măsuri au fost luate în Sectorul 5 din Capitală, poliţiştii locali au aplicat amenzi în valoare de peste 15.000 de lei iar în cazul unei staţii GPL a fost demarate acţiunide dezafectare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Back to top button