Local

Controale în piețele și târgurile din județul Botoșani. Zeci de amenzi și două dosare penale!

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite în domeniul economico-financiar, în zona oborului Hlipiceni și a comunelor Todireni, Sulița, Răuseni, Santa Mare și Călărași.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 48 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 170.000 de lei, totodată, fiind dispusă confiscarea a 5.735 lei, reprezentând numerar nefiscalizat precum și cantitatea de 160 țigarete marcate necorespunzător.

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, Legii nr.145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, Legii nr. 8/ 1996 privimd drepturile de autor, O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor,  Legii nr. 227 din 2015 privind Codul Fiscal și Legii nr. 252/2003 privind registrul unic de control.

Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Un tânăr, din orașul Flămânzi a fost depistat, în piața din comuna Hlipiceni, în timp ce oferea spre vânzare 106 articole de îmbrăcăminte care purtau inscripțiile unor mărci consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.

Întreaga cantitate de articole vestimentare a fost estimată la peste 10.000 de lei, fiind indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, iar prejudiciul cauzat urmează a fi cuantificat de către titularii de drepturi.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page