AdministratieLocal

Contract finanțat prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” pentru rețeaua de gaze de la Stăuceni

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat primele 7 contracte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 247.292.623,48 de lei, finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Acestea fac parte din categoria celor 104 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale din 164 de unități administrativ-teritoriale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar preluate prin OUG nr. 40/2022, întrucât valoarea lor a excedat plafonul alocat POIM.

”Prin aceste 7 proiecte, vom realiza 310,12 km de conducte de gaze, care vor deservi 13.517 gospodării”, a precizat ministrul dezvoltării, care a reamintit că 70% dintre localitățile din România nu sunt racordate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale.

În perioada următoare, pe măsură ce autoritățile administrației publice locale vor depune documentația completă, se vor semna și celelalte contracte de finanțare.

Ministrul Cseke Attila a reamintit că, prin Programul ”Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz.

Anexă: Lista contractelor semnate

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page