Localsocial

Cei patru frățiori din Săveni, care și-au pierdut mama în urmă cu doi ani, au primit cadouri de la Moș Crăciun – FOTO

Marian Sebastian, în vârstă de 14 ani, Ana Maria, în vârstă de 9 ani, și cei mici, Constantin și Mircea, ambii în vârstă de 5 ani, sunt patru frați din Săveni care și-au pierdut mama în urmă cu doi ani. Tatăl și fratele cel mare, Marian Sebastian, depun eforturi zi de zi pentru a aduce puțină mâncare pe masă. În ciuda greutăților, le este dificil să ceară ceva de la Moș Crăciun. Fără jucării, dulciuri sau cunoștințe despre magia sărbătorilor, realitatea lor este plină de lipsuri.
Pompierii de la Stația Săveni au aflat despre situația lor și au hotărât să ofere o mână de ajutor, așa cum au făcut în trecut pentru alte familii nevoiașe din comunitatea lor. Astăzi dimineață, s-au mobilizat pentru a aduce bucurie celor patru frați, asigurându-se că Moș Crăciun nu îi va ocoli.
Darurile au fost primite cu emoție și lacrimi de mulțumire, surprinzându-i pe copii care nu se așteptau să aibă un Crăciun fericit. Chiar dacă gestul pompierilor nu poate umple golul din inimile lor, le-a adus un zâmbet și speranța în ochii.
O îmbrățișare de rămas bun și un „mulțumesc” spus din inimă le-a înseninat ziua salvatorilor și le-a reamintit că totul devine posibil atunci când ai alături oameni cu inimi mari.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page