Politic

Cătălin Silegeanu: „Am ajuns să trăim vremuri când este închis și la NON-STOP”

Comunicat de presă
De mai bine de un an de zile, ne-am obișnuit să trăim cu incertitudinea și panica de ceea ce va urma. Deși la începutul pandemiei cu SARS-CoV-2 nimeni nu ar fi știut cum acționează acest nou virus în corpul uman, acum, după  toate studiile efectuate de toți specialiștii de pe mapamond cred că ar fi trebuit să se cunoască toate informațiile cu privire la tot ce înseamna Covid-19, iar măsurile luate de autorități să nu mai fie la fel de stricte ca la debutul pandemiei, când s-a blocat o mare parte din economia românească.
O problemă cu care ne confruntăm cu toții este cea legată de programul restricționat al unităților de alimentație publică precum și al magazinelor alimentare, care se închid acum la orele 22.00, respectiv orele 21.00. Oricât de precauți  am fi unii dintre noi, tot simțim nevoia, la un moment dat, de a sta în oraș  mai mult de ora impusă de autorități, mai ales că urmează sezonul estival  și poate chiar avem nevoie să cumpărăm anumite produse și după ora 21.00, când este închis peste tot, chiar și la magazinele Non-Stop, ceea ce era de neimaginat până acum.
Absurditatea cu care este condus  Comitetul Național pentru Situații de Urgență nu pot să o înțeleg sub nicio formă, ca și cum Covid-ul colcăie în unitățile de alimentație publică  din moment ce se condiționează și capacitatea de funcționare a acestora, deși  rata de infectare cu SARS-CoV-2 a scăzut considerabil în ultimele zile.
Astfel că, începând cu data de 21 aprilie, în municipiul Botoșani se aplică măsurile pentru rata de incidență între 1,5 -3,0 /1000 de locuitori, luni, 26 aprilie, fiind raportată de Direcția de Sănătate Publică o incidență de 1,51  de cazuri.
În condițiile în care, în municipiul Botoșani, cazurile de Covid-19, au fost într-o continuă scădere, autorităţile au redeschis unităţile de alimentaţie publică, doar la capacitatea de funcționare de 30%, aspect care-i nemulțumește atât pe agenții economici cât și pe clienții care s-au săturat de nebunia și haosul creat cei de la guvernare, în contexul produs de pandemia cu SARS-CoV-2.
De mai bine de un an, trăim cu toții în condiții impuse, dar care nu sunt neapărat și eficiente de cei care le-au gândit, dacă stăm și analizăm eficacitatea lor în timp. Faptul că au pus la pământ o parte importantă din industria românească, și aici mă refer la toată industria HoReCa, nu știu dacă a contribuit cu adevarat la gestionarea eficientă a pandemiei, sau a fost doar o măsură care să fie luată, printre multitudinea de restricții, cu care ni  s-a impus să trăim în ultima vreme.
Din punctul meu de vedere, acum dacă a scăzut rata de infectare cu mult sub 3/1000 de locuitori în municipiul Botoșani, ar fi trebuit să fie ridicată și capacitatea de funcționare de la 30%, la 50% ,pentru toate unitățile de alimentație publică din municipiu. Consider că trebuie să înceapă dintr-un anumit punct și guvernanții nostri redresarea economiei românești, întrucât în ritmul în care funcționăm, ne îngropăm practic singuri și ultimele firme care cu greu au supraviețuit în ultimele 13 luni de zile. Aș fi vrut ca autoritățile să ne spună cetățenilor care sunt criteriile care stau la baza acestor decizii de funcționare a restaurantelor, condiționate de rata de infectare a cazurilor cu SARS-CoV-2.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page