IncendiuJudetLocal

Casa și anexa unei familii din Botoșani au fost distruse într-un incendiu. Focul a fost pus intenționat! – FOTO&VIDEO

Casa și anexa unei familii din comuna Vorniceni au fost distruse, azi-noapte, într-un incendiu. Când s-a produs evenimentul, nu era nimeni acasă. Alarma s-a dat puțin înainte de ora 04.00. Vecinii au văzut flăcarile și au cerut ajutor de la pompieri.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Aceștia au constatat faptul că atât casa, cât și anexa, erau cuprinse în totalitate de flăcări și au acționat astfel încât flăcările să nu se extindă la o altă casă și un grajd de animale din aceeași gospodărie. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit 11 pompieri militari, mai bine de cinci ore. Din cauza căldurii degajate, s-au deteriorat o parte din geamurile și ușile celeilalte locuințe din curte.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată.

Cazul a intrat în atenția polițiștilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page