CALENDAR | Sfântul Mucenic Luchilian şi a cei împreună cu el patru tineri: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie şi Paula fecioara şi muceniţa

 Acest Sfânt Luchilian a trăit în zilele împăratului Aurelian, mai înainte preot idolesc fiind, bătrân de vârstă şi cărunt, locuind aproape de cetatea Nicomidiei. Deci întorcându-se spre credinţa lui Hristos şi fiind adus înaintea comitelui Silvan, pentru ca să se lepede de Hristos şi să-şi ţină legea cea dintâi, a fost zdrobit la fălci şi bătut cu toiege, şi spânzurat cu capul în jos. După aceea a fost băgat în temniţă, şi a aflat acolo băgaţi trei tineri pentru credinţa cea în Hristos. Apoi iarăşi a ieşit cu dânşii înaintea comitelui şi stând nemişcat în credinţa lui Hristos, a fost băgat într-un cuptor şi ars împreună cu tinerii aceia; dar pogorându-se ploaie de sus, a stins focul şi au ieşit sănătoşi; şi primind hotărârea cea de pierzare împreună cu tinerii a fost adus în Bizanţ din porunca comitelui. Deci tinerilor le-au tăiat capetele, iar pe sfântul l-au spânzurat pe o cruce şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, fiind acolo de faţă şi Sfânta fecioară Paula, care pe cale avea grijă de rănile lui. Şi dacă s-au săvârşit sfinţii, Sfânta Paula le-a luat moaştele lor, şi a purtat grijă de ele pentru că ea era credincioasă din moşii ei, şi avea şi slujba aceasta de a intra în temniţă, să slujească, să lecuiască şi să hrănească pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Deci fiind şi ea prinsă a fost adusă către comit şi nevrând a jertfi idolilor, întâi au dezbrăcat-o şi au bătut-o cu bice, după aceea cu toiege. Şi topindu-se foarte la trup de nevoinţă şi de durerea rănilor, prin arătare de înger s-a făcut sănătoasă, şi luă îndrăzneală la mucenicie. Apoi iarăşi aducându-se înaintea comitelui, a fost din nou mult chinuită în felurite chipuri şi primind hotărârea cea de pierzare şi sosind la Bizanţ după porunca comitelui, şi mergând la locul unde se săvârşiseră Sfântul Luchilian cu tinerii, i s-a tăiat capul, şi aşa a luat cununa muceniciei şi se face praznicul lor în biserica preasfintei lor mucenicii, ce este aproape de Arhanghelul Mihail la Oxia.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close