Acest Cuvios s-a născut din părinţi evlavioşi din ţinutul Muscelului. Din frageda tinereţe, ascultând chemarea lui Hristos s-a retras in Manastirea Cetăţuia, Negru-Voda, de pe valea Dâmboviţei, unde s-a călugărit si a deprins, de la părinţii îmbunătăţiţi viaţa ascetică. Minunatul Ioanichie, după ce a deprins modul de viata al călugărilor iscusiţi, luând binecuvântare, s-a retras intr-una din peşterile Muntelui Negru-Voda, unde s-a nevoit aproape 50 de ani. Suferinţele sale, lucrarea sa isihasta, lipsurile sau stările de har pe care le-a trăit Cuviosul, numai Dumnezeu le ştie. O dată pe săptămâna un ucenic al Cuviosului venea sa-i aducă pâine si apa. De asemenea, stareţul mănăstirii, duminica, după Sfânta Liturghie, ii aducea merinde pentru suflet, Sfintele Taine. Cunoscându-si dinainte sfârşitul, minunatul părinte Ioanichie si-a săpat singur mormântul in peştera sa, incrustându-si in dreptul capului anul trecerii la cele veşnice – 1638. Aşezându-se in mormânt, in ziua de 26 iulie, a adormit intru Domnul. Firea necuvântătoare i-a slujit, căci un păianjen i-a ţesut deasupra trupului o pânza, ca un epitaf. Aşa, osemintele Sfântului, au rămas mulţi ani. Moaştele lui s-au aflat după sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, in anul 1944. Cuviosul Paisie, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, Negru-Voda, a coborât in peştera unde sihăstrise cu mulţi ani înainte Schimonahul Ioanichie. Şi, o minune, pânza păianjenului acoperea încă osemintele bine mirositoare ale Cuviosului! Le-a scos cu grija si cu multa evlavie si le-a aşezat in biserica mănăstirii, spre lauda monahilor si bucuria credincioşilor. Mulţi s-au folosit de minunatul odor descoperit in peştera din Valea Chiliilor. După terminarea războiului a venit o rânduire politico-sociala străina de duhul credinţei in Dumnezeu, comunismul. Reprezentanţii braţului secular au dat dispoziţie sa fie îngropate moaştele Sfântului in pământ. Cu mare mâhnire, monahii s-au despărţit de preţiosul odor şi au aşezat moaştele Sfântului intr-un sicriu, pe care l-au îngropat in cimitirul mănăstirii. Anii au trecut, insa amintirea Cuviosului s-a păstrat in ţinutul Muscelului. Dumnezeu a binevoit sa se risipească orânduirea atee din România, Biserica recăpătând libertatea de a-si manifesta misiunea in rândul credincioşilor. Stareţul Mănăstirii Cetăţuia, împreună cu tot soborul a descoperit moaştele Sf. Cuv. Ioanichie şi le-a reaşezat spre închinarea credincioşilor în biserica mare a mănăstirii.
A fost canonizat de Sf. Sinod în şedinţa din 18 – 19 iulie 2009.
