CALENDAR | Sfânta Muceniţă Matrona din Tesalonic

Aceasta era din Tesalonic, fiică de oameni săraci, deprinsă a munci din greu ca să-şi agonisească cele de trebuinţă. Învăţase din copilărie credinţa creştină şi ajunsese slujnică la femeia căpeteniei Tesalonicului, anume Pautilla, care era păgână. Aceasta mergea la templul din cetate, ca să se roage în legea ei şi-şi lua însoţitoare şi pe slujnica sa, care nu intra niciodată în templu. Într-una din zile, Pautilla i-a zis să intre în templul său, dar Matrona i-a răspuns: ,,În biserica noastră vieţuieşte Dumnezeu, iar în templu Dumnezeu nu este”. Aflând că slujnica ei este creştină, Pautilla a început să o bată şi să o chinuie în tot felul. Ţinând-o patru zile într-o închisoare, fără hrană, fără băutută, întărită numai de Dumnezeu, Matrona a fost scoasă de aici şi supusă din nou la cumplite chinuri. Singurele ei cuvinte erau mărturisirea că nici moartea nu o va îndepărta de la dreapta credinţă şi gândul că înaintea Lui Dumnezeu, bogat şi sărac, stăpân şi orb, femeie şi bărbat, toţi sunt deopotrivă şi fiecare va fi răsplătit după faptele sale. După mai multe zile de chin, Sfânta şi-a dat duhul, jertfă nevinovată în mâinile Lui Dumnezeu, iar trupul ei a fost luat de creştini şi îngropat cu multă cinste, ca Sfinte Moaşte.

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close