Sfânta Olimpiada Diaconiţa s-a născut la Constantinopol dintr-o familie imperială. Tatăl ei, Anysius Secundus, a fost senator, iar mama ei a fost fiica vestitului aristocrat Evlavie, care este menţionat în viaţa Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni. Ajungând la vârsta cuvenită, Olimpiada a fost logodită cu un bărbat nobil din lumea ei, care a murit însă mai înainte ca să aibă loc cununia. Împăratul şi unele persoane din cercurile imperiale au încercat zadarnic să o silească pe Olimpiada să contracteze o altă căsătorie. Ea nu a mai voit deloc aceasta, ci s-a dedicat pe sine cu totul vieţii celei plăcute lui Dumnezeu, jertfind pururea imensele ei averi şi proprietăţi în scopul propăşirii bisericilor, mănăstirilor, şi miluirii săracilor. Ea a slujit ca diaconiţă a Bisericii în timpul Patriarhului Nectarie, şi mai apoi, al Sfântului Ioan Gură de Aur. Când Sfântul Ioan Gură de Aur a fost trimis în exil, el a sfătuit-o pe Olimpiada să rămână în Biserică, slujind-o ca şi mai înainte, indiferent cine avea să fie ridicat Patriarh în locul lui. Dar de îndată ce Sfântul Ioan Gură de Aur a fost izgonit din Biserica lui, a izbucnit un incendiu cumplit care a ars biserica şi multe clădiri oficiale din capitala imperială. Duşmanii Sfântului Ioan Gură de Aur au acuzat-o pe nobila şi sfânta Olimpiada cum că ea ar fi fost iniţiatoarea incendiului. Olimpiada a fost surghiunită de la Constantinopol la Nicomidia, unde a murit în anul 410. Ea a cerut prin testament ca după moarte trupul ei să fie pecetluit într-un sicriu şi aruncat în mare, astfel încât să îl poarte valurile la malul pe care îl va voi Dumnezeu. Sicriul a fost aruncat la mal în cetatea Vrochthoi, unde se afla o biserică închinată Sfântului Apostol Toma. De-a lungul veacurilor sfintele ei moaşte au avut puterea facerii de minuni. Din exilul său, Sfântul Ioan Gură de Aur a trimis Diaconiţei sale, exilate şi ea, minunate şi memorabile scrisori care mângâie şi astăzi pe toţi cei care suferă prigoniri pentru dragostea dreptăţii lui Dumnezeu. Printre altele, Sfântul Ioan Gură de Aur a scris: „Acum sunt fericit, nu doar pentru că tu ai scăpat de boală, cât mai ales pentru că înduri cu nobleţe şi curaj toate suferinţele, pe care le numeşti lucruri de nimic; aceasta este într-adevăr caracteristica sufletului puternic, acestea sunt cu adevărat roadele adevăratei vitejii. Căci nu numai că înduri cu curaj nenorocirea, dar nici măcar nu o bagi de seamă atunci când vine, şi, fără nici un efort deosebit, fără tulburare şi fără chin, tu nici măcar nu o comunici celor care sunt cu tine, ci o calci în picioare şi te bucuri în tăcere. Aceasta este dovada celei mai mari înţelepciuni”.
