Credincioşii Bisericii noastre cinstesc pe toţi sfinţii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolică Biserică. Între aceştia sunt şi sfinţii consacrați de evlavia neamului românesc, între care se numără martiri, mărturisitori şi mari trăitori întru Hristos din rândurile credincioşilor, cuvioşilor, preoţilor, ierarhilor aleşi de Dumnezeu, care au strălucit şi au primit în cer cununi de slavă. În curgerea vremii, Bisericile Ortodoxe locale şi-au îmbogăţit tezaurul spiritual înscriind în calendarele lor, alături de marii Sfinţi ai Ortodoxiei universale, noi nume de sfinţi din rândul fiilor lor. Este binecunoscut că datorită vitregiilor vremurilor de mult apuse, multe mărturii despre vredniciile poporului nostru dreptcredincios au trecut neobservate sau au fost distruse. Cu toate acestea, a binevoit Milostivul Dumnezeu ca măcar unii dintre cei ce au vieţuit, au propovăduit sau au suferit martiriul pe pământul nostru, fie români, fie de alte neamuri, să fie amintiţi în calendarele altor Biserici. În istoria de două ori milenară a poporului şi Bisericii noastre dreptmăritoare, numeroşi au fost sfinţii odrăsliţi din pământul românesc care au vieţuit, propovăduit şi au suferit martiriul pentru credinţa creştină în spaţiul delimitat de Munții Carpați, Dunărea și Marea Neagră şi a celor născuţi în alte părţi ale lumii, dar care au predicat şi au fost martirizaţi în părţile noastre, fiind cinstiţi ca sfinţi de către alte Biserici, care i-au înscris în sinaxarele, martirologiile şi calendarele lor. N-a lipsit niciodată din evlavia credincioşilor noştri cinstirea unor vrednici trăitori, mărturisitori şi apărători ai dreptei credinţe, flori alese ale spiritualităţii româneşti din rândurile credincioşilor, cuvioşilor, preoţilor şi ierarhilor Bisericii noastre, fără să se fi făcut proclamarea cinstirii lor printr-un act sinodal. În anul 1950, Sfântul nostru Sinod, în spiritul tradiţiei creştine autentic ortodoxe, a hotărât înscrierea în rândul sfinţilor a unora dintre aceştia, recunoscând şi confirmând cinstirea pe care poporul dreptcredincios o aducea acestor sfinţi de mult timp, pentru ca în anul 1955-1956 să proclame prin Tomos sinodal canonizarea lor. Dar, în vatra străbună de credinţă a Bisericii noastre, evlavia poporului dreptcredincios a continuat să cinstească şi pe alţi aleşi ai lui Dumnezeu, pe lângă cei canonizaţi în anii 1950-1956. O comisie sinodală a analizat propunerile primite şi Sfântul Sinod a hotărât canonizarea lor ca sfinţi la 20 iunie 1992. Au urmat apoi şi alte canonizări de sfinţi români. Multe Biserici dreptmăritoare în decursul veacurilor au rânduit o zi de prăznuire pentru fiii lor, pentru toţi sfinţii ştiuţi şi neştiuţi, pe care Dumnezeu I-a înscris în Cartea aleşilor Săi. De aceea, luând aminte la credinţa şi dragostea, evlavia şi mila, cinstea şi dreptatea şi la dăruirea şi jertfelnicia neamului, românesc care a odrăslit mulţime de sfinţi pe care numai Bunul Dumnezeu îi ştie şi îi cunoaşte câţi sunt, Sfântul Sinod a hotărât la 20 iunie 1992 ca de acum şi până la sfârşitul veacurilor, în întreaga Biserică Ortodoxă Română, să se numere cu sfinţii şi să se cinstească după pravilă cu slujbă specială şi cu acatist toţi sfinţii din neamul românesc, ştiuţi şi neştiuţi, pentru a căror cinstire se instituie „DUMINICA SFINŢILOR ROMÂNI” care va fi aşezată în Calendarul Bisericii noastre în fiecare an a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, arătându-se prin aceasta lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor. Acest pământ al nostru a fost binecuvântat de Dumnezeu cu repere de dreaptă credință și viețuire de-a lungul secolelor, adică cu Sfinți. Pentru că Sfinții lui Dumnezeu sunt una în Împărăția lui Dumnezeu dar ei sunt de diverse naționalități. Fiindcă credința nu e incompatibilă cu apartenența națională ci o presupune. Și prin aceasta arătăm că ceea ce ne unește, adică dreapta credință și viețuire apostolică, pe noi, ortodocșii, nu trebuie să ne despartă, dacă unii suntem greci, alții români sau alții ruși. Pentru că trebuie să depășim, în viața și în teologia noastră, în modul nostru de a vedea lucrurile, perspectiva particulară a credinței și a viețuirii ortodoxe existentă în tradiția nației noastre, spre a putea vedea specificitatea altor neamuri ortodoxe dar și experiența unitară a vieții bisericești. Niciodată Ortodoxia nu a micșorat specificul național dar nici nu l-a intensificat. Sfinții Apostoli și urmașii lor au propovăduit dreapta credință în limbile națiunilor, înglobând-o în mod organic în modul lor de a fi. De aceea nu s-a pus problema traducerii Scripturii și a Părinților doar într-o singură limbă ci fiecare popor a avut traducerile lui la izvoarele Tradiției. Însă orice popor poate să trăiască ortodox și în unire de gândire și de acțiune cu celelalte popoare ortodoxe dacă trăiește în același har al Sfintei Treimi, în aceleași dogme, în aceleași slujbe, în aceeași perspectivă frățească de a vedea lucrurile. Biserica noastră ne amintește de Sfinții români ca să trăim și azi sfințenia, pentru că este același Dumnezeu și sunt aceleași condiții de mântuire ca și pentru Sfinții noștri din trecut. Căci, cea mai mare bucurie a Sfinților români din orice secol e tocmai aceasta: viața noastră sfântă, curată, frumoasă, ortodoxă. Pentru că Sfinții se bucură întru bucuria lui Dumnezeu, bucurie care ne vrea pe toți Sfinți, pe toți ai Lui. Şi pentru ca legătura şi comuniunea noastră de rugăciune cu sfinţii pe care i-am pomenit şi cu toţi cei aleşi şi ştiuţi în totalitatea lor numai de Prea Bunul Dumnezeu, să dăinuiască de-a pururea, avem îndatorirea să păstrăm şi să mărturisim aceeaşi dreaptă credinţă pe care au mărturisit-o ei, să avem aceeaşi dragoste lucrătoare în faptele bune de fiecare zi şi să propăşim pe calea unităţii, în duhul canonicităţii Ortodoxiei noastre. Să ţinem mereu aprinsă candela credinţei strămoşeşti şi a spiritualităţii româneşti, pentru a ne lumina calea spre mântuire, nouă şi urmaşilor noştri. Să auzim și noi chemarea Lui, cu care ne cheamă pe fiecare în parte, la timpul și la momentul potrivit, când suntem apți pentru întâlnirea cu Domnul, ca bucuria noastră să fie fără margini. Amin
