ECONOMIC

Bugetarii vor primi vouchere de vacanță şi în 2023

Ministerul de Finanțe a anunțat că voucherele de vacanță se vor acorda şi în 2023. Așadar, românii care lucrează la stat vor putea face și în acest an vacanțele beneficiind de acest ajutor.

Voucherele de vacanță acordate în 2023 angajaților din instituțiile de stat vor fi de 1.450 de lei brut, a transmis Ministerul Finanțelor. Anul trecut, profesorii și angajații din învățământul de stat au primit vouchere de vacanță de 1.450 de lei, iar impozitarea cu 145 de lei s-a făcut în luna acordării.

Voucherele de vacanţă rămân la valoarea de anul trecut

„Instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.

În limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte, când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz”,, se arată în precizarea făcută de Ministerul Finanţelor.

Cât timp sunt valabile voucherele de vacanţă

Voucherele de vacanță au o perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării suportului electronic, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic. Sumele reprezentând voucherele de vacanță sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului. Asta înseamnă că cei 10% impozit, adică 145 de lei, vor fi reținuți de angajator în luna în care aceste vouchere de vacanţă vor fi date.

„Art. 2 alin. (1) din Ordinul 3.498 din 31 martie 2022 stabilește că „în cazul încadrării în sistem de cumul/plata cu ora, voucherele de vacanță sunt acordate de către angajatorii unde beneficiarii în cauză își au funcția de bază, potrivit legii. Beneficiarii au obligația de a depune la unitate/instituție o declarație, în scris, în care să precizeze angajatorul unde au funcția de bază”.

În documentul mai scrie că pentru cei care în cursul anului 2022 „au desfășurat activitatea la mai mulți angajatori, se acordă o singură indemnizație de vacanță, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, de către angajatorul unde beneficiarul în cauză își are funcția de bază, potrivit legii. În cazul în care nu se poate stabili funcția de bază, având obligația de a transmite, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, și către ceilalți angajatori opțiunea făcută, cu respectarea prevederilor alin. (1)”.

Cum vor fi emise voucherele de vacanță?

Voucherele de vacanță nu sunt transmisibile şi nu pot fi vândute. Pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Vânzarea voucherelor este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei. Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei.

Voucherele de vacanţă vor fi emise doar pe suport electronic, se arată în textul publicat în Monitorul Oficial, unde este precizat şi modul de acordare.

„Voucherele de vacanță se emit doar pe suport electronic și sunt în cuantum de 1.450 de lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în bugetul alocat cu această destinație”, conform documentului.

La articolul 3 al Monitorului Oficial care stabileşte procedura de acordare este menționat că beneficiarii care nu doresc să primească vouchere de vacanță depun o solicitare scrisă la unitatea/instituția angajatoare, în termen de 30 de zile de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial, informează edupedu.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page